Identitatea unui oraş este asigurată de patrimoniul său, fie el istoric, urban, al parcurilor, al personalităţilor culturale, sportive sau ştiinţifice. În privinţa patrimoniului urban nepăsarea autorităţilor echivalează cu o condamnare la moarte a acestora. Facem, de aceea, un Apel către Primarul oraşului şi către Consiliul Municipal să dea curs planurilor de reamplasare în oraş a Monumentului Fidelităţii, una dintre cele mai frumoase ansambluri monumentale ale Timişoarei istorice care datează din 1852 şi a fost izgonită în cimitir în anul 1936. Anunţăm public faptul că arhitecţii Radu Mihăilescu şi Şerban Sturza au realizat cu un grup de studenţii studiul şi documentele de amplasare în oraş a monumentului. Este nevoie de aprobarea unui suport financiar din partea Primăriei pentru reamplasare şi restaurare. În speranţa că Apelul Comitetului Civic pentru ocrotirea patrimoniului va plasa Monumentul Fidelităţii  pe agenda de priorităţi a autorităţilor locale, asigurăm opinia publică timişoreană de implicarea noastră civică în vederea monitorizării atente a tuturor acţiunilor menite să salveze valorilor patrimoniale timişorene.

Timişoara, în Cimitirul Eroilor,

21 iunie 2012

Comitetul civic

Am ajuns în piaţa Bălcescu într-o seară de luni. Piaţa Bălcescu care nu are piaţă la propriu sau cel puţin noi nu am văzut una. Piaţa Bălcescu e o intersecţie mare. În jur, peste tot, linişte. Biserica neogotică veghează falnică paşii trecătorilor grăbiţi. Câte o maşină sau o motocicletă mai ridică din când în când praful de pe şosea. Dintr-o decapotabilă se aud manele, dar o ia repede din loc fără să deranjeze pe nimeni. Unde a dispărut forfota de azi-dimineaţă?

Nişte cerşetori ne privesc ameninţător, ca şi cum le-am fi invadat teritoriul. Îi ocolim cu graţie şi dăm de nişte bătrânei ce stau la adăpostul unor ramuri şi par să pună ţara la cale. După o indroducere timidă le explicăm care e treaba cu monumentul Victoriei, care a fost ridicat în memoria apărătorilor oraşului ce şi-au pierdut viaţa în timpul asediului din anii 1848-1849. Unul dintre ei se scarpină gânditor în creştet. "Da, un monument zici... Ar prinde bine pe aici. Dar cum o să-l mute?". Altul, mai recalcitrant, nu  îi împărtăşeşte părerea, "La ce Dumnezeu să îl aducă aici? Nu ajunge Biserica? Să repare străzile mai bine, că fiu-miu se plânge tot timpul de ele!" Îi lăsăm -discuţia în contradictoriu tinde să degenereze. Mai încolo, un alt bătrânel, cu o şapcă roşie în creştet, joacă şah cu nepoţelul. Nu îi interesează pe nicicare soarta monumentului. Nici nu locuiesc în zonă. Puţin mai departe, o fetiţă într-o fustiţă scurtă se crede o prinţesă, dansează pe o muzică ce numai ea o aude, pe ea nu o deranjăm, o lăsăm să viseze. Oamenii au ieşit de mult de la serviciu, străzile sunt pustii, tramvaiele sunt goale. Două fete se strâng în braţe, se sărută, îşi mulţumesc frumos şi se despart. Soarele a intrat după un bloc şi se lasă răcoarea, vântul suflă tomnatic şi noaptea e pe vine. Cerşetorii s-au împrăştiat care încotro. Ne luăm şi noi tălpăşiţa, cu tramvaiul 8. În urmă, piaţa rămâne la fel de tăcută. Nici fetiţa nu mai dansează.

În reveria scriitorilor Viorel Marineasa şi Daniel Vighi, statuia se află în piaţa Bălcescu, vizavi de Biserica neogotică.  Intenţia mărturisită este ca atunci când merg să ia apă să o admire, ba chiar să savureze şi o bere la umbra ei, însă acest lucru nu este posibil. Singurul loc în care se poate muta statuia în Bălcescu este un mic spaţiu verde care va dispărea dacă se aduce statuia în piaţă.

Poarta cimitirului este mereu deschisă. O bătrână trece grăbită pe lângă noi cu o săpăligă şi un buchet de flori în mână. În stânga noastră apare un monument desprins parcă din alt peisaj, nicidecum unul de cimitir.

Ce caută el aici, înconjurat de morminte si cruci? Probabil, nimeni nu are răspunsul( nici măcar primarul:” nu am timp de coloane, sunt ocupat cu organizarea Consiliului Local.” ). Pentru ca cineva să ajungă la el, are de ales: ori sare de pe un mormânt pe altul şi se luptă cu tufişurile de spini, ori renunţă.Noi am reusit până la urmă să trecem de obstacole si  să ajungem cât mai aproape de el, ce am văzut este greu de închipuit. Într-un stil neogotic, având o înălţime de 20 de metri, stătea “singura si trista” operă de arta a arhitectului Josef  Kranner, cunoscută sub numele de Coloana Victoriei. Privind această construcţie, ochii îţi rămân “suspendaţi” asupra piedestalului construit odată asemenea unei cetăţi. Cetatea are acum imaginea unei cazarme care a ajutat soldaţii în timpul unui război, ocrotindu-i de bombe şi focuri de armă. Acest monument a fost ridicat în memoria apărătorilor oraşului ce şi-au pierdut viaţa în timpul asediului din anii 1848-1849. Din această construcţie se înalţă un baldachin, sprijinit pe patru coloane zvelte. În mijloc a mai rămas doar un loc bântuit de stafia Fidelităţii, care îşi mai cautăşi azi cheile oraşului. De jur împrejur se aflau patru statui ceva mai mici: Cinstea, Supunerea, Veghea şi Sacrificiul, care s-au pierdut fără urmă.

În prezent, Coloana Victoriei atârnă pe un morman de cărămizi înconjurat de buruieni. În anumite porţiuni monumentul este suspendat în aer deoarece lipsesc părţile care-i asigură stabilitatea. O construcţie uitată de timp? Sau în timp? Oricare ar fi varianta corectă, locul ei nu este aici.

Miruna Pera

Laurenţiu Sorescu

 Ca la şcoală, aşa s-au simţit unii candidaţi la Primăria Timişoara când au fost ridicaţi în picioare de scriitorul Daniel Vighi şi puşi să spună ce ştiu despre unul din monumentele aflate în discuţie: Abatorul din Complexul Studenţesc, unul din corpurile de clădire ale fostei fabrici Solventul, Obeliscul Sf. Ecaterina, Fabrica de Ciorapi şi Monumentul Fidelităţii. Prezenţi la dezbatere au fost candidatul independent Ioan Gârboni, Ilie Bertea (PP-DD), Grigore Trif (PRM), Claudiu Butuza (Alianţa Uniţi pentru Timişoara) şi Rodica Vlad (PER), care a sosit cu întârziere, dând vina pe trafic. „Am făcut o oră şi jumătate din centru şi până aici (la Bastion – n.r.). E un trafic infernal”, a spus Vlad.

 Unii candidaţi prezenţi la dezbatere au încercat să disimuleze lipsa de cunoştinţe prin retorică, în timp ce alţii au recunoscut direct că nu au auzit în viaţa lor despre unele din aceste monumente. Cu toate acestea, toţi au venit cu soluţii pentru salvarea patrimoniului arhitectural al Timişoarei.

 Astfel, Ioan Gârboni a propus folosirea fondurilor europene pentru reabilitarea acestor monumente, în timp ce Claudiu Butuza a propus folosirea milioanelor de euro pe care Primăria Timişoara le-a obţinut pentru reabilitarea clădirilor istorice. Ilie Bertea crede că aceste monumente ar putea fi salvate printr-o gestionare mai atentă a fondurilor de care Primăria Timişoara dispune, în timp ce Grigore Trif crede că patrimoniul oraşului ar putea fi salvat prin transformarea Timişoarei în oraş târg.

 Atât Ilie Bertea cât şi Claudiu Butuza şi Grigore Trif au propus ca Primăria Timişoara să redevină proprietarul unor clădiri monument istoric prin atenta impozitare a acestor proprietăţi şi prin executarea silită a proprietarilor actuali în cazul în care aceştia nu îşi achită dările. S-au dat exemple precum Cazarma U, Abatorul din Complexul Studenţesc şi ruina de pe strada Eugeniu de Savoya. Interesant este că această ultimă clădire a aparţinut Rodicăi Vlad, care însă a afirmat că a vândut-o unei firme controlată de nişte italieni, care, între timp, a dat faliment. Ea a ţinut să spună că a dorit să renoveze acea clădire, dar nu a reuşit din cauza „şicanărilor actualului primar”.