CC: Legea lustraţiei este excesivă în raport cu scopul legitim urmărit

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Legea lustraţiei este excesivă în raport cu scopul legitim urmărit, deoarece nu permite individualizarea măsurii, actul normativ instituind o prezumţie de vinovăţie şi o adevărată sancţiune colectivă, bazată pe o culpabilizare generică făcută pe criterii politice, explică Curtea Constituţională.

Curtea Constituţională reţine caracterul tardiv al Legii lustraţiei, fără a avea în sine un rol decisiv, fiind însă considerat relevant pentru disproporţionalitatea măsurilor restrictive, chiar dacă prin acestea s-a urmărit un scop legitim. Proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit trebuie privită, în fiecare caz, prin prisma evaluării situaţiei politice a ţării, precum şi a altor circumstanţe, notează CC.

În 7 iunie, Curtea Constituţională a constatat că este neconstituţională Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi
demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6
martie 1945 - 22 decembrie 1989, motivarea deciziei CC fiind publicată vineri.

Obiecţiile de neconstituţionalitate se referă la Legea lustraţiei, privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Autorii sesizărilor susţin că această lege contravine prevederilor constituţionale ale art.1 alin.(3) şi (5), art.4 alin.(1) şi (2), art.8 alin.(1), art.11 lin.(2), art.15 alin.(2), art.16 alin.(1) şi (3), art.20 alin.(1) şi (2), art.23, art.29 alin.(1), art.37, art.38, art.41 alin.(1), art.45 şi art.53, prevederilor art.8, art.10, art.11 şi art.14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ale art.3 din Protocolul nr.1 la Convenţie, ale Protocolului nr.12 la Convenţie, ale art.19, art.20 şi art.21 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi ale art.19 şi art.25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, ale Rezoluţiilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr.1096/1996 şi nr.1481/2006, precum şi prevederilor art.2 şi art.4 din Convenţia nr.111/1958 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind nediscriminarea în muncă şi în profesie, ale art.1 alin.(2) din Conv
enţia nr.122/1964 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind politica de ocupare a forţei de muncă, şi celor ale art.E din partea a V-a a Cartei sociale europene revizuite.

Curtea Constituţională consideră că lustraţia se poate constitui ca reper moral, de rememorare a ororilor comunismului, dar şi ca măsură temporară de excludere de la funcţiile de conducere a unor autorităţi şi instituţii publice a persoanelor care au lucrat sau colaborat cu regimul comunist. Lustraţia nu înseamnă, însă, spune CC, epurare sau răzbunare pentru alegeri ideologice greşite ori accidente biografice, ci încercarea de regăsire a demnităţii şi încrederii, precum şi redarea autorităţii instituţiilor fundamentale ale statului. Lustraţia accetuează mai ales principiul responsabilităţii în exercitarea demnităţilor publice.

Dincolo de numeroasele probleme morale, sociale, politice, economice, legale etc. care se pot ridica după adoptarea unei legi a lustraţiei, aceasta are, per ansamblu, un efect pozitiv în perioada de tranziţie a fostelor ţări comuniste în vederea trecerii la un stat democratic, de drept, bineînţeles, dacă este adoptată în conformitate cu prevederile constituţionale ale statului respectiv, mai notează CC.

Principiul egalităţii accesului la o funcţie publică este consacrat prin Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului din 1789, precum şi în art.21 paragraful 2 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, potrivit căruia "Orice persoană are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale ţării sale” şi în art.25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice din 16 decembrie 1966, potrivit căruia "Orice cetăţean are dreptul şi posibilitatea, fără nici una dintre discriminările la care se referă art.2 si fără restricţii nerezonabile; [...] c) de a avea acces, în condiţii generale de egalitate, la funcţiile publice din ţara sa".

Astfel, sunt interzise discriminările bazate pe rasă, sex, religie, opinie, avere, origine socială etc., dar fiecare stat are dreptul să impună, pe cale legislativă, anumite condiţii specifice pe care trebuie să le îndeplinească un funcţionar public, cum ar fi cetăţenia, exercitarea deplină a drepturilor civile şi politice, moralitatea etc.

Aşadar, în toate statele membre ale Uniunii Europene există condiţii specifice pentru accederea la o funcţie publică. Unele state membre cer deţinerea anumitor diplome sau a unor studii specifice diferitelor niveluri de ocupare, altele solicită anumite competenţe lingvistice, cunoaşterea drepturilor civile, obligaţii militare, limită de vârstă, aptitudini fizice etc. De asemenea, posturile care implică respectarea unui secret profesional necesită un control de securitate.

În ţările foste comuniste, o condiţie specială pentru accederea într-o funcţie publică o reprezintă neapartenenţa la nomenclatură şi, ca o consecinţă,
a apărut conceptul de „lustraţie”, termen ce semnifică procedura existentă în aceste ţări de a-i arăta pe cei care au colaborat cu fostul regim şi de a le
interzice ocuparea unor funcţii publice. Această practică a apărut ca o garanţie a respectării statului democratic, de drept, în vederea bunei
funcţionări a administraţiei publice bazate pe credibilitatea şi loialitatea funcţionarilor publici.

Toate ţările fost comuniste din Europa Centrală şi de Est care au aderat la Uniunea Europeană s-au confruntat cu problema lustraţiei, adică a interzicerii accesului sau îndepărtării din instituţiile publice a acelor persoane cu privire la care există certitudinea că au făcut parte din regimul comunist.

Fiecare ţară confruntată cu problema lustraţiei, în funcţie de scopul urmărit şi de specificul naţional, a adoptat un anumit tip de realizare a lustraţiei, considerându-se, în doctrină, că Cehia a reglementat un model radical, că Lituania şi ţările baltice au adoptat un model intermediar şi că Ungaria, Polonia şi Bulgaria s-au raliat unui model moderat.

În România, comunismul a fost condamnat la nivel de doctrină, schimbarea regimului fiind consacrată prin acte juridice cu valoare constituţională, precum Comunicatul către ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, publicat în Monitorul Oficial al României nr.1 din 22 decembrie 1989, şi Decretul-Lege privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a consiliilor teritoriale ale Frontului Salvării Naţionale, publicat în Monitorul Oficial al României nr.4 din 27 decembrie 1989.

După o încercare nereuşită, cea din 1997, adoptarea în România a Legii lustraţiei este lipsită de eficienţă juridică, nefiind actuală, necesară şi utilă, doar cu o semnificaţie exclusiv morală, ţinând seama de perioada mare de timp care a trecut de la căderea regimului totalitar comunist.

De altfel, spune CC, chiar iniţiatorii legii, invocând art.53 din Constituţie, afirmă că Legea lustraţiei se subscrie acestei norme constituţionale care statuează că "Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea […] moralei publice, […]", morală întinată de cutumele comunismului.

La ora actuală, în România, în ceea ce priveşte funcţiile de demnitate publică, nu există o condiţionare a ocupării acestora de neapartenenţa la vechile structuri comuniste, ci există doar obligaţia de a declara apartenenţa sau neapartenenţa la poliţia politică.

În condiţiile legislaţiei actuale, o asemenea condiţie este numai cea prevăzută la art.50 lit.j) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici şi are următorul conţinut: "Poate ocupa o funcţie publică persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: [...] j) nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege".

Procedând la examinarea criticilor de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, astfel cum rezultă din preambulul care însoţeşte Legea lustraţiei, adoptarea acesteia "este necesară pentru consolidarea valorilor şi instituţiilor democratice din România şi pentru protejarea principiilor fundamentale prevăzute de Constituţie, justificând astfel restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi ale unor persoane, prin restrângerea exercitării dreptului de a ocupa funcţii numite sau alese în structurile de putere şi în aparatul represiv al regimului communist, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989".

Curtea ia notă de formularea într-o manieră defectuoasă, confuză şi deficitară a preambulului legii, ceea ce duce la concluzia că restrângerile şi interdicţiile prevăzute de această lege au ca scop "restrângerea exercitării dreptului de a ocupa funcţii numite sau alese în structurile de putere şi în aparatul represiv al regimului comunist, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989".

Curtea observă, de asemenea, că dispoziţiile Legii lustraţiei sunt lipsite de rigoare normativă, nefiind suficient de clare şi de precise.

Faţă de aceste ambiguităţi, Curtea se mărgineşte să atragă atenţia asupra posibilelor dificultăţi de ordin practic în aplicarea măsurilor prevăzute de lege.
În continuare, Curtea reţine că în concepţia legii criticate răspunderea juridică şi sancţionarea se întemeiază pe deţinerea unei demnităţi sau funcţii în structurile şi aparatul represiv al fostului regim totalitar comunist.

Răspunderea juridică, indiferent de natura ei, este o răspundere preponderant individuală şi există numai întemeiată pe fapte juridice şi acte juridice
săvârşite de o persoană, iar nu pe prezumţii.

Aşa cum s-a mai arătat, lustraţia nu poate fi utilizată ca mijloc de pedeapsă sau răzbunare, deoarece scopul acesteia nu este pedepsirea celor prezumaţi vinovaţi. O pedeapsă poate fi impusă doar pentru o activitate criminală din trecut, pe baza Codului penal aplicabil şi în conformitate cu toate procedurile şi garanţiile procesului penal.

Or, supusă controlului de constituţionalitate sub acest aspect, Legea lustraţiei este excesivă în raport cu scopul legitim urmărit, deoarece nu permite individualizarea măsurii. Această lege instituie o prezumţie de vinovăţie şi o adevărată sancţiune colectivă, bazată pe o formă de răspundere colectivă şi pe o culpabilizare generică, globală, făcută pe criterii politice, ceea ce contravine principiilor statului de drept, ale ordinii de drept şi prezumţiei de nevinovăţie instituită prin art.23 alin.(11) din Constituţie. Chiar dacă legea criticată permite apelarea la justiţie pentru justificarea interzicerii dreptului de a candida şi a fi ales în funcţii şi demnităţi, aceasta nu reglementează un mecanism adecvat în scopul stabilirii desfăşurării unor activităţi concrete îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Cu alte cuvinte, legea nu oferă garanţii adecvate de control judiciar asupra aplicării măsur
ilor restrictive.

Nicio persoană nu va putea fi supusă lustraţiei pentru opinii personale şi convingeri proprii, sau pentru simplul motiv de asociere cu orice organizaţie care, la data asocierii sau a activităţii desfăşurate, era legală şi nu a comis încălcări grave ale drepturilor omului. Lustraţia este permisă doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului.

Articolul 2 al legii supuse controlului de constituţionalitate prevede una din principalele sancţiuni colective care vizează dreptul de a candida şi dreptul de a fi ales în funcţiile de demnitate publică enumerate a persoanelor care au aparţinut anumitor structuri politice şi ideologice. Dispoziţiile acestui articol de lege contravin prevederilor constituţionale ale art.37 şi art.38 prin care se consacră dreptul de a fi ales, cu interdicţiile expres şi limitativ menţionate. Este evident că dispoziţiile art.2 din Legea lustraţie excedează cadrului constituţional, prevăzând o nouă interdicţie dreptului de acces în funcţiile publice care nu respectă art.53 din Constituţie referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Astfel, Curtea constată că această limitare este lipsită de proporţionalitate în raport cu scopul urmărit, întrucât aduce atingere însăşi existenţei dreptului şi nu îşi justifică neces
itatea într-o societate democratică.

Curtea consideră că Legea lustraţiei aduce atingere şi principiului neretroactivităţii legii consacrat în art.15 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile". Legea se aplică pentru fapte şi acţiuni săvârşite după intrarea ei în vigoare. De aceea nu se poate pretinde ca, respectând legile în vigoare şi acţionând în spiritul lor, cetăţenii să aibă în vedere eventuale reglementări viitoare.

Totodată, Curtea observă că Legea lustraţiei a fost adoptată după 21 de ani de la căderea comunismului. De aceea, caracterul tardiv al legii, fără a
avea în sine un rol decisiv, este considerat de Curte ca fiind relevant pentru disproporţionalitatea măsurilor restrictive, chiar dacă prin acestea s-a urmărit
un scop legitim. Proporţionalitatea măsurii faţă de scopul urmărit trebuie privită, în fiecare caz, prin prisma evaluării situaţiei politice a ţării, precum
şi a altor circumstanţe.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind legitimitatea legii lustraţiei în timp.

Astfel, în cauza Zdanoka contra Letonia, 2004, CEDO s-a pronunţat cu privire la măsurile statului leton de a dispune excluderea pe termen nedefinit a unor persoane de la eligibilitatea în alegerile naţionale parlamentare şi locale, datorită activităţilor pe care acestea le-au întreprins într-o perioadă de timp (1991) în cadrul unor structuri comuniste declarate neconstituţionale. Analizând cazul, Curtea a arătat că o astfel de măsură ar fi fost justificată şi proporţională în timpul primilor ani după înlăturarea regimului, "când nou-instauratele structuri încă mai puteau fi ameninţate de alunecare către totalitarism, iar astfel de restricţii ar fi fost de natură a înlătura un astfel de risc". Curtea a condamnat statul leton pentru încălcarea art.3 din Protocolul nr.1 la Convenţie, motivând că nu s-a dovedit faptul că excluderea unei persoane de la dreptul de a candida este proporţională cu scopul legitim. În speţă, Curtea a consi
derat că participarea persoanei în acţiunile antidemocratice realizate imediat după instaurarea noului regim democratic în Letonia nu au fost suficient de serioase pentru a justifica restricţiile din prezent. După trecerea însă a unei perioade mai lungi de timp, nu se mai poate invoca un caracter preventiv pentru o astfel de măsură.

De asemenea, în cauza Partidul Comuniştilor Nepecerişti şi Ungureanu contra României, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că nici contextul istoric, nici experienţa totalitaristă trăită în România până în 1989 nu justifică necesitatea unei ingerinţe de genul interzicerii înscrierii unui partid pe motiv că va promova doctrina comunistă, de vreme ce aceste partide există în mai multe state semnatare ale Convenţei europene, iar democraţia se clădeşte pe plurarism politic.

Decizia CC este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru.

OPINIE

cu privire la sesizarile depuse la Curtea Constitutionala de catre un grup de senatori PSD-PC (inregistrata sub numarul 6723/26.05.2010 – Dosar 1357A/2010) si un grup de deputati PSD-PC (inregistrata sub numarul 6869/28.05.2010 – Dosar 1368A/2010) privind analiza  Legii lustratiei care se refera la limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice, pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului communist in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, din punct de vedere al constitutionalitatii textului sau.

 I Despre sesizari

 Consideram ca cele doua sesizari au fost depuse la Curtea Constitutionala ca o ultima incercare de stopare a demersurilor de decomunizare a Romaniei. Argumentele, in cea mai mare parte, nu sunt fundamentate, iar atunci cand se fac referiri la  legi ale lustratiei aflate in vigoare in alte tari care au cunoscut regimul de teroare din perioada comunista sau la decizii CEDO, se ajunge pana la denaturarea insasi a sensului deciziilor Curtilor constitutionale din aceste tari sau al hotararilor CEDO.

 Sa luam doar doua exemple:

1.     In sesizarea  inregistrata sub numarul 6723/26.05.2010 – Dosar 1357A/2010, depusa de catre un grup de senatori, la punctul 3, lit.c se vorbeste despre “ incalcarea (de catre Legea lustratiei – n.n.) art. 8,10,11 si 14 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale (…), precum si a art. 3 din Protocolul nr.1 la Conventie.” Pentru a se ilustra incalcarea art. 3 din Protocolul nr.1 la Conventie este citata cauza Zdanoka vs. Letonia ( Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Marea Camera, Hotararea din data de 16 martie 2006 in cauza Zdanoka vs. Letonia, privind plangerea  58278/2000). In sesizarea grupului de senatori, referitor la aceasta cauza, se arata ca:” In cauza Zdanoka c. Letonia, in care Curtea Europeana analizeaza interzicerea drepturilor electorale la alegerile nationale parlamentare si locale ale fostilor lideri politici comunisti pe termen nedefinit – interdictie prevazuta de Legea alegerilor legislative din 1995 – din perspectiva art.3 – dreptul la vot din Protocolul nr.1 la Conventie si a art.11 (…),  reitereaza faptul ca masurile de lustratie administrativa nu se mai justifica in masura in care au fost adoptate la distanta foarte mare de momentul caderii regimului comunist, apartenenta in cadrul acestui partid in perioada activarii regimului totalitar nemaifiind suficienta pentru a justifica efectul preventiv al restrictiilor impuse, pentru aplicarea restrictiilor fiind necesara verificarea altor elemente, in special participarea celor vizati la acte concrete de rasturnare a regimului democratic.” De asemenea, in sesizarea inregistrata sub numarul 6869/28.05.2010 – Dosar 1368A/2010 se face, si aici,  referire la cauza Zdanoka c. Letonia afirmandu-se (punctul nr.7): “In sensul criticilor de neconstitutionalitate prezentate de sesizarea noastra s-a pronuntat in repetate cazuri CEDO, astfel: (…) – Decizia CEDO, cazul Zdanoka c. Letonia, Strasbourg, 16 martie 2004 (…)”. (se refera, probabil, la decizia  Zdanoka c. Letonia, Strasbourg, 16 martie 2006. In anul 2004 nu am gasit in jurisprudenta Curtii nici o astfel de decizie.)

    In fapt lucrurile nu stau de loc asa. Decizia citata da castig de cauza Guvernului Letoniei. „Retine, cu treisprezece voturi la patru, ca nu a existat nici o incalcare a articolului 3 al Protocolului nr.1 al Conventiei. (…) “

   In Hotararea Curtii se arata ca deoarece legea electorala nu prevedea un termen pentru lustrarea persoanelor aflate sub incidenta legii (jurisprudenta CEDO si Rezolutia Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei 1096/1996 stabilesc ca termen rezonabil pentru lustratie un interval de 5 ani) s-a incalcat art.11 din Conventie (ceea ce nu este cazul prezentei legi) . “De asemenea – se arata in decizia CEDO – Curtea a considerat ca nu este cazul sa se ia o hotarare  in privinta plangerii reclamantei  referitor la art.10.”

  De altfel, in “Observatiile si concluziile Curtii (pct.4 din Decizie) se arata ca (alin.12) “In timp ce o asemenea masura nu prea poate fi acceptabila in cazul unui sistem politic, de exemplu, intr-o tara care are un cadru general al institutiilor stabilit in urma cu multe decenii sau secole, poate insa sa fie considerat acceptabil in Letonia, luand in considerare contextul politico – istoric care a condus la adoptarea ei si luand in considerare si amenintarea fata de noua ordine democratica prezentata de resurgenta ideilor care, daca ar avea permisiunea sa castige teren, ar putea sa conduca la reinstaurarea vechiului regim.

(13.) Astfel Curtea accepta  in cazul de fata ca autoritatile nationale din Letonia, atat cele legislative cat si cele judiciare, sunt mai in masura sa analizeze dificultatile care trebuie confruntate in vederea stabilirii si pastrarii ordinii democratice. Ramane la latitudinea acestor autoritati sa analizeze nevoile societatii pentru a avea incredere in noile institutii democratice, inclusiv in Parlamentul national, si sa raspunda la intrebarea daca aceste masuri restrictive sunt inca necesare in aceste scopuri, cu conditia ca Curtea sa nu gaseasca nimic arbitrar sau disproportionat in aceste decizii.In aceasta privinta, Curtea ia in considerare si faptul ca Parlamentul letonian a revizuit in mod constant sectiunea 5 (6) a Actului din 1995, iar cea mai recenta revizuire a avut loc in 2004.”

    Din expunerea Deciziei CEDO rezulta in mod clar ca citarea acestei decizii de catre grupurile de parlamentari care au depus sesizarile in sustinerea tezei de neconstitutionalitate a Legii lustratiei s-a facut fie din neatentie, fie din rea-vointa, incercandu-se denatuarea sensului unei decizii a Marii Camere, care are forta juridica obligatorie.

 2.     Al doilea exemplu se refera la hotararile Curtilor Constitutionale din diferite state din estul Europei care au astfel de legi de limitare temporara a accesului fostilor activisti ai Partidului Comunist la functii de conducere si demnitati publice. Este cel putin curios ca semnatarii sesizarilor au invocat in sprijinul afirmatiilor lor hotarari ale curtilor constitutionale din state in care astfel de legi sunt in vigoare. Acest lucru conduce la afirmatia ca in toate aceste exemple curtile constitutionale au dat avize pozitive de vreme ce legile, chiar daca modificate in sensul indicat prin decizia Curtii Constitutionale, se afla in vigoare.

In Letonia, de exemplu (sa luam, din nou, cazul letonian, citat de semnatarii sesizarilor in sprijinul teoriei lor), Curtea Constitutionala a dat aviz pozitiv legii.

Gasim referiri la Hotararea Curtii constitutionale chiar in corpul deciziei Zdanoka c. Letonia, Strasbourg, 16 martie 2006: “ Curtea Constitutionala a examinat cu atentie, in hotararea sa din 30 august 2000, circumstantele istorice si politice care au dat nastere acestei legi in Letonia, considerand ca restrictia nu este nici arbitrara nici disproportionata la acel moment din timp (…).14. Trebuie sa fie luat in considerare faptul ca, Curtea constitutionala a observat in hotararea sa din 30 august 2000 ca Parlamentul letonian trebuie sa stabileasca un termen limita pentru aceasta restrictie. In lumina acestui avertisment, chiar daca in prezent nu se poate considera ca Letonia a depasit limitele prevazute in articolul 3 al Protocolului nr.1, cu toate acestea Parlamentul letonian trebuie sa pastreze restrictia statutara sub observatie constanta, si sa aiba in vedere incheierea acesteia cat mai curand. O astfel de concluzie pare justificata si din perspective unei stabilitati de care Letonia se bucura in prezent, inter alia, in special datorita integrarii sale in Uniunea Europeana. 15. Curtea concluzioneaza ca nu a existat nici o incalcare a articolului 3 al Protocolului nr.1 al Conventiei.”

In sesizarea depusa la Curtea Constitutionala de catre un grup deputati PSD-PC (inregistrata sub numarul 6869/28.05.2010 – Dosar 1368A/2010) se aduce ca argument in favoarea neconstitutionalitatii legii, Hotararea Curtii Constitutionale din Ungaria care a verificat sub aspectul constitutionalitatii Legea 23/8.03. 1994 privind verificarea persoanelor ce detin anumite pozitii cheie si pozitii ce tin de increderea publica a persoanelor ce pot forma opinia publica si a celor de la oficiul arhivelor istorice. In sesizarea inregistrata sub numarul 6869/28.05.2010 – Dosar 1368A/2010 – se arata ca: ”Prin decizia Curtii Constitutionale din Ungaria nr. 31 din 2003 au fost declarate neconstitutionale unele din articolele acestei legi si in final prevederile intregii legi au ramas fara aplicare si date uitarii”. Ceea ce inseamna ca, de fapt, Curtea Constitutionala din Ungaria a declarat legea constitutionala si ca ea a se aplica in Ungaria, la fel ca si in celelalte tari in care legi similare au fost analizate de Curtile lor constitutionale. Finalul frazei “ au ramas fara aplicare si date uitarii” este lipsita de orice rigoare juridica. De altfel, niciunde in legislatia romana sau a altor tari, nu este reglementata vreo institutie a “darii uitarii”, sintagma care ramane o constructie pur poetica, fara semnificatie juridica. Ce prevede Decizia 31/2003 (VI.4.)AB a Curtii constitutionale din Ungaria? Decizia contine in dispozitivul ei 6 puncte. Din cele 6 puncte, doar unul vorbeste despre neconstitutionalitatea unui paragraf din lege. Pentru a fi mai convingatori autorii sesizarii au facut vorbire despre mai multe articole din lege care ar fi fost declarate neconstitutionale: „(...) au fost declarate neconstitutionale unele din articolele acestei legi“, ceea ce este fals. De fapt, ce prevede dispozitivul deciziei?

1. Curtea Constitutionala a stabilit ca textul “indirect sau: in articolele 16,17 si 18 ale        sectiunii2  paragraful(3) al Actului XXIII din 1994 asupra verificarii persoanelor care detin anumite pozitii cheie si pozitii de demnitate publica, si persoane formatori de opinie, (…) si in consecinta sunt anulate.

      Sectiunea 2, paragraful(3), articolele 16,17 si 18 vor ramane in vigoare dupa cum urmeaza:( …)

2. Curtea Constitutionala respinge petitiile care solicitau stabilirea       neconstitutionalitatii si anularea altor prevederi din articolele 16,17 si 18 (…)

3.     Curtea Constitutionala respinge petitiile care solicitau stabilirea neconstitutionalitatii si anularea altor prevederi din articolele 15, 19 si 20 (…)

4.     Curtea Constitutionala respinge petitiile care solicitau eliminarea unei omisiuni a indatoririi legislative in legatura cu sectiunea 1 (…), asupra verificarii persoanelor care detin anumite pozitii cheie si pozitii de demnitate publica, si persoane formatori de opinie, si asupra Biroului Arhivelor Istorice.

5.     Curtea Constitutionala respinge petitiile care solicitau eliminarea unei omisiuni a indatoririlor legislative ale Parlamentului prin neadoptarea unui statut care sa permita analizarea din motive de securitate nationala a tuturor judecatorilor si a procurorilor, si prin faptul ca nu a indepartat agentii Departamentului III/III din curtile de judecata si din birourile procurorilor.

6.     Curtea Constitutionala respinge petitia care solicita anularea intregului Act XXIII din 1994 asupra verificarii persoanelor care detin anumite pozitii cheie si pozitii de demnitate publica, si personae formatori de opinie, si asupra Biroului Arhivelor Istorice.”

Dupa cum rezulta cu prisosinta, si afirmatiile privind hotararea Curtii constitutionale din Ungaria sustinute de semnatarii sesizarilor nu corespund realitatii fie din neintelegerea textelor la care au facut referire, fie din manifestarea relei-credinte.

Decizia Curtii Constitutionale din Lituania (5 mai 1999) consfinteste si ea ca Legea privind evaluarea Comitetului pentru Securitatea Statului (NKVD, NKGB, MGB, KGB) si activitatile desfasurate pe viitor de fostii angajati permanenti ai respectivei organizatii (“legea privind KGB”), Legea lustratiei lituaniene, este constitutionala si a fost adoptata la data de 16 iunie 1998 de catre Parlamentul lituanian (Seimas) si promulgata de Presedintele Republicii.

In acelasi registru, al falsului prin omisiune, se vorbeste in sesizare si despre Legea filtrajului din Cehia (Legea 451/1991), legea similara lustratiei din Romania. In sesizare se arata ca:” Aceasta lege a facut obiectul unor reclamatii adresate Organizatiei Internationale a Muncii in noiemmbrie 1991 si iunie 1994. Comisia de ancheta care s-a deplasat in acest stat, a solicitat guvernului sa abroge dispozitiile acestei legi(…). Legea functiei publice a abrogat Legea filtrajului.” Din sesizare s-ar putea deduce, deci, ca in urma vizitelor reprezentantilor respectivei organizatii internationale, legea a fost abrogata. Semnatarii sesizarii au uitat sa aminteasca de un amanunt esential. Paragraful XXIII al legii se refera la intrarea in vigoare a legii: “Prezenta lege intra in vigoare la data promulgarii (4.10.1991-nn.) si isi inceteaza activitatea la 31 decembrie 1996.” Legea nu a fost abrogata. Curtea Constitutionala a declarat-o constitutionala. Ea avea valabilitate, conform legii, timp de cinci ani si si-a incetat valabilitatea la data prevazuta in lege. La fel, s-a hotarat ca legile similare din Albania (Legea nr. 8001/22.09.1995), din Polonia si Germania, sunt constitutionale.

II Tardivitatea

 In ambele sesizari este invocat aspectul tardivitatii legii. Semnatarii sesizarii (senatori) arata ca: “ Chiar daca s-ar admite posibilitatea restrangerii dreptului de a accede in functiile publice pe criteriul apartenentei in anumite functii ale nomenclaturii comuniste, se ridica problema proportionalitatii si a eficiientei juridice a unei astfel de masuri, in conditiile adoptarii sale la peste 21 de ani da la caderea regimului comunist, in decembrie 1989. Or, asa cum s-a retinut si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, in conditiile trecerii unei perioade atat de indelungate de la reinstaurarea democratiei in Romania, acest temei nu mai este suficient pentru a justifica efectul preventiv al restrictiei, fiind necesara verificarea altor elemente, in special participarea persoanelor vizate de masurile de lustratie la acte concrete de rasturnare a regimului democratic.”

Recent a aparut la editura Polirom (2010) lucrarea “Comentarii la Constitutia Romaniei”, de Gabriel Andreescu, Miklos Bakk, Lucian Bojin si Valentin Constantin, cu o introducere de Bogdan Iancu numita “Antinomii constitutionale”. “Majoritatea proceselor de constitutionalitate post-comuniste – arata Bogdan Iancu – au stat de la bun inceput sub semnul unei partiale continuitati politice, institutionale si – mai ales – umane. Drept urmare, adoptarea noilor legi fundamentale sau procesele de “remaniere constitutionala” prin amendamente la constitutiile comuniste (exemplul Ungariei) au presupus si inclus continuitatea unor interese de grup, consolidate si uneori legitimate juridic in perioada post-comunista. O serie de masuri de “ confruntare cu trecutul” totalitar (lustratie, decomunizare, retrocedari de terenuri si proprietati confiscate abuziv) au fost de aceea adoptate tarziu, in versiuni edulcorate sau in forme confuze ori contradictorii, implementate apoi fragmentar si sincopat. Intr-o oarecare masura, asemenea dificultati sunt inerente oricarei tranzitii de la un regim totalitar la democratie liberala. Vergangenheitsbewaltigung, confruntarea cu trecutul nazist, a inceput in Germania de Vest abia in anii 70, iar in Spania, unde tranzitia de la dictatura generalului Franco s-a facut consensual, trecutul a fost subiectul unui tabu constitutional pana foarte curand.”

Nu, nu este prea tarziu pentru o lege a lustratiei. Ea nu putea sa apara in anii 90, decada dominata de fostii comunisti ramasi la putere care faceau ca tranzitia sa se prelungeasca mult mai mult decat in celelalte tari foste comuniste, in care tranzitia incepuse deja in anii 80. Dar, la fel ca in Germania si Spania, trebuie sa  ne confruntam in cele din urma cu propriul trecut, chiar daca mai tarziu decat ne-am fi dorit noi, dar la momentul adecvat de fapt, din punct de vedere istoric.

Istoricii care se ocupa de istoria recenta a Romaniei folosesc, deja de mult, sintagma introdusa de Corneliu Coposu, aceea de “neo-comunism”. Cand a cazut, de fapt, comunismul? In dupa-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, sau treptat, in urma unui proces temporizat de comunistii aflati in continuare la putere, proces care s-a prelungit pana la inceputul anilor 2000?  “Specificul tranzitiilor post-comuniste  - mai constata Bogdan Iancu, in introducerea la volumul Comentarii la Constitutia romaniei – rezida asadar intr-o suprapunere partiala si inegala a problemei morale (confruntarea propriu-zisa cu trecutul) cu cea profesionala (impactul totalitarismului de tip comunist asupra elitelor profesionale). Specificul romanesc rezida in gradul de intensitate locala a contradictiilor post-comuniste. Tranzitia violenta, insotita de o continuitate covarsitoare de personal, a creat posibilitatea legitimarii unor intregi structuri post-comuniste prin mijloacele institutionale si ideologice ale constitutionalismului liberal. Aceste structuri au continuat sa determine evolutia pe termen lung a unor domenii cheie pentru crearea si consolidarea statului de drept.” Chiar daca “lustratia” in Germania de Vest si Spania a inceput mult mai tarziu, acum, este greu de imaginat ca in structurile de putere ale celor doua state democratice sa mai existe personaje imprtante ale regimului nazist sau a celui franchist.

 “Or, asa cum s-a retinut si in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului – se arata in sesizarile depuse la Curtea Constitutionala -, in conditiile trecerii unei perioade atat de indelungate de la reinstaurarea democratiei in Romania, acest temei nu mai este suficient pentru a justifica efectul preventiv al restrictiei, fiind necesara verificarea altor elemente, in special participarea persoanelor vizate de masurile de lustratie la acte concrete de rasturnare a regimului democratic.”

Persoanele vizate acum de Legea lustratiei in Romania constituie, inca, un pericol real pentru democratie. Perioada noastra de tranzitie a fost marcata de momente in care statul de drept a fost pus in pericol.

Este suficient sa amintim “mineriadele” din 1990, 1991 (cand a fost inlaturat prin forta un guvern democratic) si, mai ales, cea din 1999 cand minerii au fost instigati de la chiar tribuna Parlamentului, sa rastoarne statul de drept de catre unii parlamentari alesi. Este un exemplu ca, relativ recent, “persoane vizate de masurile de lustratie au participat  la acte concrete de incercare de rasturnare a regimului democratic”.

In aceste conditii, de cand masuram “tardivitatea” legii? Din 22 decembrie 1989, sau din 1999?

Retelele fostei Securitati au pus de mai multe ori in pericol siguranta nationala. Un exemplu ar putea fi FNI, toti sefii de filiale ai acestui “fond” menit sa escrocheze populatia fiind fosti ofiteri de Securitate.

 Asa cum arata Bogdan Iancu in volumul citat, toate legile care ar genera procese de decomunizare au aparut sau au fost puse in aplicare foarte tarziu. Alte exemple:

Retrocedarea proprietatilor confiscate abuziv este un proces departe de a fi incheiat, fiind reglementat de o legislatie premeditat stufoasa si cu totul ineficienta, sanctionata (deocamdata doar jurisprudential) si de Curtea Europeana a Drepturilor Omului); improprietarirea clientelei politice a fostelor structuri comuniste cu imobile ale caror proprietari sunt inca vicime ale regimului comuniste nu face altceva decat sa perpetueze inechitati si ilegalitati care pun in pericol insasi esenta unui stat de drept.

 Legea 221, care acorda despagubiri fostilor detinuti politici si fostilor deportati (tot victime ale regimului comunist), a inceput sa se aplice doar de cateva luni si nu exista, pana in prezent, nici o hotarare definitiva in acest tip de cauze.

Chiar si condamnarea comunismului s-a facut tarziu, abia in 2006, ceea ce ne conduce la ideea ca doar acum, in anii din urma, a inceput, de fapt, decomunizarea Romaniei, proces absolut necesar pentru consolidarea democratiei.

Statul Roman, prin vocea Presedintelui Romaniei, si-a cerut atunci iertare de la victimele comunismului si a declarat regimul comunist drept “regim ilegitim si criminal”.

Iar una din recomandarile raportului privind crimele comunismului cuprindea chiar adoptarea cat mai urgenta a Legii lustratiei.

III Vinovatii colective

 In sesizarea grupului de deputati ajunsa la Curtea Constitutionala se arata ca “(4) Principalul viciu al legii si principala critica de neconstitutionalitate a acesteia se refera la instituirea unei adevarate sanctiuni colective, bazate pe o forma de raspundere colectiva si  pe o culpabilizare globala facuta pe criterii politice.” Si, “simpla apartenenta la o structura politica a unei personae, sau la un organism apartinand unui regim politic constituie, (…) o prezumtie de vinovatie”

In mod ciudat apar in aceste afirmatii sintagmele “criterii politice” si  “apartenenta la o structura politica a unei persoane” sau la un “organism apartinand unui regim politic”.

Este evident, din lectura textului legii, ca legiuitorul nu s-a referit la simplii membri ai Partidului Comunist. In lege se arata, in mod clar, ca persoanele care intra in incidenta acestei legi sunt sunt doar cele cuprinse in articolul 1, adica “marii responsabili”, cei care au renuntat la profesiile si ocupatiile lor pentru a se consacra exclusiv “muncii de partid” si au fost platiti cu salarii pentru activitatea prestata. Aceasta este, de altfel, si definitia activistului.

 Partidul Comunist avea la baza notiunea de “lupta de clasa”, ceea ce defineste caracterul nedemocratic al acestuia. El nu recunostea nici unul din principiile de baza ale democratiei si nici pluripartidismul, avand ca scop sa ajunga la putere nu prin castigarea unor alegeri libere, ci prin insurectii populare. Un astfel de partid s-ar incadra acum in art .40 (2) din Constitutie, unde se arata ca:”Partidele sau organizatiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militeza impotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranitatii, a integritatii sau a independentei Romaniei sunt neconstitutionale”. Nu putem vorbi despre Partidul Comunist ca despre un partid politic, in acceptiunea clasica, ci mai mult despre o organizatie, in care liderii ei s-au asociat in vederea comiterii unui sir intreg de infractiuni prevazute in Constitutia de acum, dar si (unele) in cea comunista. Nu putem vorbi, deci, despre “criterii politice” si nici de “apartenenta la o structura politica a unei persoane”. In ceea ce priveste ultima sintagma: “organism apartinand unui regim politic”, credem ca ar fi fost mai adecvat  sa se utilizeze sintagma “organism apartinand unui regim politic ilegitim si criminal”.

 Regimul comunist nu a existat prin vointa unui singur om. Regimul a functionat prin aportul persoanelor care detineau acele inalte functii care, acum, intra sub incidenta Legii lustratiei.

 Dar legea lustratiei nu stabileste vinovatii. Incearca doar sa apere democratia de aceste personaje care se aflau in functii de conducere in timpul regimului comunist si care constituie acum un pericol pentru noua societate democratica. Cu atat mai putin nu este vorba de “vinovatii colective”. De altfel, legea se refera in mod strict la persoana care a ocupat o anumita functie si nu la grupuri de persoane.

IV Dreptul de a fi ales

 Dreptul de a fi ales invocat la punctul nr.1 din sesizare grupului de senatori PSD-PC (cu toate ca senatorii Partidului Conservator au votat legea) se regaseste in Constitutia Romaniei (art.37 coroborat cu art.53), in Declaratia Universala a Drepturilor Omului (art.21 coroborat cu art.29). Atat in Constitutie, cat si in Declaratia Universala a Drepturilor Omului se prevede ca si acest drept poate fi restrans prin lege. Art. 53 din Constitutie arata ca acest drept poate fi restrans pentru: “ apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si libertatilor cetatenilor, desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinisru deosebit de grav. (2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau libertatii”. Initiatorii legii lustratiei au aratat ca in acest caz se impune, pentru o perioada determinata de timp (5 ani) aceasta masura, pentru curatarea si apararea moralei publice, dar si, asa cum am aratat mai sus, a democratiei, adica a drepturilor si libertatilor cetatenilor si pentru apararea securitatii nationale.

In consecinta, Legea lustratiei este in acord cu Legea fundamentala, care permite legiuitorului instituirea unor limitari in exercitarea drepturilor fundamentale in masura in care sunt indeplinite cumulative anumite conditii imperative, asa cum am aratat mai sus.

Tot la punctual 1 din sesizare, senatorii care au redactat documentul recunosc, implicit ca : “(…) regimul communist este asociat cu o serie de abuzuri, manifestate in special impotriva drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului (…)”

Dar si:” (…) restrictii care vin ca urmare a unor fapte din trecut, cand persoanele in cauza nu puteau, in mod rezonabil, sa prevada ca actiunile lor pot avea consecinte negative pe viitor”.

Consecintele negative nu sunt legate de faptul ca acea persoana nu mai are dreptul sa candideze la o functie aleasa pe termen de 5 ani. In realitate, consecintele negative pentru drepturile si libertatile cetatenilor, dar si, de multe ori pentru integritatea lor corporala si mentala si chiar pentru viata lor, s-au facut simtite in toata perioada comunista, si apoi dupa caderea oficiala a regimului comunist. Faptele savarsite atunci in numele unei ideologii criminale, pentru a-si apara pozitiile de putere, au fost amnistiate sau prescrise, dar consecintele lor asupra populatiei sunt vizibile si astazi.

 Ar fi bine sa reamintim celor care au uitat, ca in Romania a avut, totusi, loc o Revolutie anticomunista, ceea ce inseamna nu doar schimbarea unor insemne, ci si schimbarea oamenilor care au reprezentat (si nu doar au sustinut) un regim criminal. Ar fi moral sa nu mai stea in aceeasi banca in Parlamentul Romaniei, alaturi, victima si calaul, asa cum s-a intamplat de mai multe ori. In anii 90, un deputat liberal de Timis, fost detinut politic, s-a intalnit in Parlament cu seful Securitatii din Resita, cel care cu doar cativa ani in urma il batea  cu mana lui, in timpul anchetelor de la Securitate. Or, in textul trimis de cativa senatori PSD la Curtea Constitutionala se vorbeste despre: “(…) restrictii care vin ca urmare a unor fapte din trecut, cand persoanele in cauza nu puteau, in mod rezonabil, sa prevada ca actiunile lor pot avea consecinte negative pe viitor”. Credem ca deputatul la care am facut referire – ca exemplu -, fost sef al Securitatii judetului Caras-Severin putea, in mod rezonabil, sa prevada ca actiunile lui pot avea consecinte negative pe viitor.

V Principiul nediscriminarii

 Principiul nediscriminarii este si el invocat la punctul nr.2 din sesizarea grupului de senatori PSD-PC ( cu toate ca senatorii Partidului Conservator au votat legea). “Or, Legea lustratiei – se sustine in sesizare – instituie, in mod evident, o discriminare intre cetatenii romani in ceea ce priveste accesul la functiile publice, numite si elective, pe criteriul apartenentei la partidul cominst in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, in conditiile in care aceasta restrangere depaseste cadreul constitutional (…)”.

Simpla apartenta la partidul comunist, asa cum am mai aratat, si cum este evident pentru oricine citeste textul de lege, nu are nici o legatura cu Legea lustratiei. In continuarea punctului 2 se vorbeste din nou despre “(…) discriminare pe criterii de aparteneta politica”, or am aratat mai sus ca regimul comunist nu are nimic de a face cu ceea ce numim intr-un stat democratic “partid politic”. Partidul comunist nu a fost, in acceptiunea noastra, un partid politic, ci un aparat represiv al unui regim criminal.

VI Acorduri internationale

 La punctul I am facut, deja, referiri la hotararile CEDO si la Conventia Europeana pentru Drepturile Omului, iar la punctul IV la Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

Semnatarii sesizarilor invoca si incalcarea art.19 si 25 din Pactul international cu privire la drepturile civile si politice. Astfel, potrivit art.25 “orice cetatean are dreptul si posibilitatea, fara nici o discriminare, si fara restrictii nerezonabile:

(…)

b) de a alege si de a fi ales, in cadrul unor alegeri periodice, oneste, cu sufragiu universal si egal si cu scrutin secret, asigurand exprimarea libera a vointei alegatorilor;

c) de a avea acces, in conditii generale de egalitate, la functiile publice din tara sa”

In cazul Legii lustratiei este vorba de restrictii rezonabile, in sensul pactului.

In mod cu totul eronat, semnatarii sesizarii invoca si libertatea de exprimare (art.10 din Conventie), care nu are nici o legatura cu legea in discutie.

De asemenea, se invoca si incalcarea Rezolutiei Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei nr.1096/1996 relativa la masurile de desfiintare a mostenirii fostelor regimuri totalitare comuniste. In acest caz, este vorba de o rezolutie a Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei care are rol de recomandare pentru statele membre si nu poate fi confundata cu un acord sau conventie internationala, care ar avea prioritate fata de legislatia interna. O rezolutie a Consiliului Europei, la fel ca si recomandarile Comisiei de la Venetia, nu se asimileaza acordurilor internationale, nu se semneaza de catre statele membre si nu se ratifica de parlamentele statelor membre. Totusi, analizand rezolutia, care este data de un for politic al Consiliului Europei, deci este un act politic, reprezentand punctul de vedere majoritar al diverselor grupari politice din Adunarea Parlamentara, observam ca, in anumite conditii (ceea ce este cat se poate de firesc) adunarea Parlamentara a Consiliului Europei agreeaza ideea de lustratie si nu o considera ca un demers care ar incalca drepturile omului in general sau Conventia Europeana pentru Drepturile Omului in special. In rezolutie se arata ca, pentru a fi compatibila cu un stat de drept, o lege a lustratiei ar trebui sa corespunda unor criterii care, reamintim, sunt facultative.

Lustratia nu poate fi folosita decat pentru a elimina sau a reduce in mod semnificativ amenintarea pe care subiectul lustratiei ar putea-o constitui pentru instaurarea unei democratii libere si viabile prin utilizarea unei pozitii speciale pentru a aduce atingere drepturilor omului sau pentru a bloca procesul de democratizare. Lustratia nu poate fi utilizata in scopuri sanctionatorii, represive sau de razbunare. Lustratia nu poate privi functii elective, decat atunci cand candidatul o cere. Interzicerea functiilor in cadul lustratiei nu poate sa dureze mai mult de cinci ani. Nimeni nu poate face obiectul unor masuri de lustratie datorita opiniilor sau a convingerilor personale. Lustratia “colaboratorilor constienti” este autorizata numi in cazul persoanelor care au participat efectiv , in asociere cu serviciile de stat, la violari grave ale drepturilor omului.

Legea lustratiei din Romania impiedica pe fostii activisti si pe ofiterii de Securitate sa devina parlamentari, adica sa participe la procesul legislativ al tarii. Exista pericolul ca cineva care ani de zile a facut parte din conducerea aparatului represiv communist si care urmarea ingradirea sistematica a drepturilor omului, sa nu aiba capacitatea de a-si modifica, fara nici o pregatire sau intelegere a importantei drepturilor si libertatilor individuale, modul in care sa priveasca procesul legislativ din perspectiva apararii acestor valori. Blocarea sau incercarea de a bloca procesul de democratizare este un fenomen curent si nu ne referim doar la atitudinea pe care subiectii lustratiei au avut-o in timpul deselor interventii ale minerilor care au incetinit periodic procesul de democratizare. Dupa mineriada din 1991, de exemplu, cererea Romaniei de aderare la Consiliul Europei a fost amanata cu aproape doi ani.

Au existat, si inca mai exista, foarte multe blocaje, in Parlament, fata de legi necesare procesului de democratizare a tarii.

Legea lustratiei din Romania, asa cum este elaborata, nu poate fi utilizata in scopuri sanctionatorii, represive sau de razbunare. Recomandarea de a nu fi lustrate persoanele care candideaza pentru functii elective se refera la situatiile in care trecutul candidatilor este cunoscut si alegatorii voteaza in cunostinta de cauza, in cazul unui electorat matur. Legea prevede o durata de 5 ani pentru interzicerea ocuparii unor functii de catre persoane care cad sub incidenta legii. Intra sub incidenta legii doar fostii colaboratori al Securitatii care au facut “politie politica”, si despre a caror calitate se pronunta, conform legii, o instanta de judecata.

Un ultim acord international despre care semnatarii sesizarii sustin ca este incalcat de Legea lustratiei este Conventia 111/1958 a Organizatiei Internationale a Muncii privind nediscriminarea in munca. Este vorba despre nediscriminarea in ceea ce priveste “ocuparea fortei de munca si exercitarea profesiei”.

Legea nu incalca in nici un fel prevederile conventiei de vreme ce nu instituie nici un fel de restrictie in ocuparea unui loc de munca in conformitate cu pregatirea sa profesionala. In lege se vorbeste doar despre calitatea de parlamentar (parlamentar nu este o meserie sau o profesie) sau despre ocuparea unor functii sau demnitati publice si nu a unor locuri de munca in concordanta cu calificarea profesionala. Legea nu ingradeste, in nici un fel, dreptul la munca.

Mai este invocat si articolul care vorbeste despre “ocuparea deplina a fortei de munca, in scop productive, si in conditii de libera alegere a muncii (…) fara deosebire de opinii politice.” Legea lustratiei nu face nici o deosebire de opinii politice si nu ingradeste libera alegere a muncii. Exista o deosebire neta intre profesia pe care o exercita cineva si functia in care acesta este incadrat, mai ales ca legea se refera doar la functiile numite, nu si la acelea la care poti avea acces prin concurs. Sintagma “fara deosebire de opinii politice” este citata repetat de autorii sesizarii, fara nici o legatura cu legea in discutie. Persoanele care se afla sub incidenta legii au acum diverse opinii politice si apartin diverselor partide. Nimeni nu isi mai revendica “opiniile politice “ din perioada comunista, daca ele chiar existau in cateva cazuri, si, oricum nu pentru aceste opinii se afla subiectii lustratiei sub incidenta legii, ci pentru ca au organizat si au condus un regim criminal, care a facut sute de mii de victime. Din acest motiv, nu este moral ca fostele unelte ale regimului criminal comunist sa se afle in continuare in functii de conducere intr-un stat care a condamnat recent comunismul.

Legea nu cauta vinovati si nu instituie, in nici un caz, vinovatii colective. Ea este o lege de reparatie morala pentru victimele regimului comunist, care ar merita, dupa ce in Romania a avut loc o Revolutie anticomunista, sa nu mai fie condusi de proprii lor tortionari, de oamenii care au facut ca  acest regim de teroare din Romania sa fie posibil.

Legea lustratiei este un substitut al propriei constiinte pentru cei care, igorand elementarele principii ale moralei si decentei, nu s-au restras ei insisi, din propria pornire si de la inceput, din viata publica a unei tari la a carei distrugere sistematica, timp de decenii, au contribuit substantial. 

 Pentru toate aceste considerente, va solicitam sa constatati ca Legea lustratiei privind limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice, pentru persoanele care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului communist in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, este constitutionala, si sa respingeti ca nefondate sesizarile depuse la Curtea Constitutionala de catre un grup de senatori PSD-PC (inregistrata sub numarul 6723/26.05.2010 – Dosar 1357A/2010) si un grup de deputati PSD-PC (inregistrata sub numarul 6869/28.05.2010 – Dosar 1368A/2010).

 Va multumim,

 Florian Mihalcea

Presedintele Societatii Timisoara