Vreau să salut prezenţa dumneavoastră aici şi să mă bucur că reuşim să lansăm o serie de dezbateri publice într-o formă coerentă, organizată şi care aşteaptă un rezultat concret, palpabil. Cu mai bine de o lună în urmă, am avut o serie de discuţii cu reprezentanţi ai Societăţii Civile referitor la modul în care putem să deschidem Parlamentul României, Camera Deputaţilor, în speţă, către dezbatere publică, către ideile care vin din societate, către preocupările societăţii, în legătură cu procesul de legiferare.

Am avut onoarea de a primi atunci o propunere concretă şi aplicată din partea a trei organizaţii ale Societăţii Civile, extrem de onorabile şi reprezentative, vorbesc de ProDemocraţia, de Academia de Advocacy şi de Societatea Jurnaliştilor Profesionişti, a căror prezenţă doresc s-o salut aici în calitate de gazde instituţionale ale audierii publice de la Camera Deputaţilor. Dânşii ne-au promis şi ne-au informat, ne-au propus un format de succes, formatul audierilor publice şi împreună cu dânşii am stabilit şi o primă temă care ţine de un proiect de actualitate, în ciuda faptului că ne aflăm în 2006, de proiectul Legii lustraţiei.

Sigur că, în aceste condiţii, cel mai potrivit partener, partenerul natural pentru organizare nu putea fi decât Societatea Timişoara, cea care cu perseverenţă, n-am să spun demnă de o cauză mai bună, pentru că eu cred că a fost o cauză foarte bună, a ţinut vreme de 16 ani sus steagul acestei teme, în perioada în care noi nu credeam foarte mult că această temă mai poate fi de actualitate. Am vorbit în urmă cu 2 săptămână la Timişoara despre problema lustraţiei şi una dintre persoanele foarte competente din punct de vedere al comunicării mi-a spus că am făcut o greşeală majoră de comunicare, că la vârsta mea nu trebuie niciodată să spun că am fost naivi sau am greşit.

Aţi spus acolo că am fost naivi, eu şi noi, crezând că în actuala formulă a societăţii politice putem merge înainte, crezând că nu există un imperativ al aflării adevărului, crezând că 1990 a fost un moment de ruptură şi că nu putem să judecăm ce se întâmplă după 1990, în funcţie de ce s-a întâmplat înainte. Şi mi s-a spus că nu-i bine să-mi asum naivităţi şi greşeli şi că e bine să spun numai lucruri bune. Ei bine, am să-mi asum din nou această naivitate şi această greşeală, nu numai a mea, ci a multora dintre noi, care am crezut că se poate şi aşa. E acea vorbă faimoasă românească cu "merge şi aşa".

Ei bine, iată că nu merge. Ei bine, iată că, în sfârşit, după 16 ani, ne asumăm tot mai mulţi dintre noi faptul că la 1 ianuarie 2007 vrem să intrăm în Uniunea Europeană cu fruntea sus, vrem să intrăm în Uniunea Europeană cunoscând adevărul. Adevărul despre noi. Eu cred şi e singurul lucru pe care am să-l spun despre această lege, pentru că sunt reguli stricte pe care nu vreau tocmai eu să fiu cel care le încalcă, eu cred că esenţa lustraţiei este aflarea adevărului. Restul sunt lucruri pe care le putem discuta. Despre aflarea adevărului nu cred că putem discuta. Cred că esenţa acestei dezbateri publice şi a dezbaterilor publice care urmează este să aflăm adevărul, să aflăm cum trebuie să procedăm, pentru ca, la nivelul Parlamentului, să adoptăm legi de care societatea românească să se bucure, legi pe care societatea românească să le recunoască drept fiind ale ei.

Vreau să ne revedem cât de curând cu teme noi, sunt sigur că în perioada următoare vom avea ce discuta, vor veni legile securităţii naţionale, vor veni reformele electorale, vor fi suficient de multe proiecte pe care sunt convins că şi societatea civilă va fi interesată să le dezbată. Voi fi alături în măsura în care prezenţa şi ajutorul meu vor fi necesare. Doresc să vă stau la dispoziţie şi astăzi voi sta aici şi voi asculta şi voi încerca să preiau tot ce trebuie să fie preluat, astfel încât să avem o Lege a lustraţiei şi bună şi dreaptă şi aplicabilă.

Domnul Radu Nicosevici ( preşedintele Academiei de Advocacy):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule preşedinte, deja am prezentat comisia de iniţiere a acestei audieri publice, care este formată din domnul Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii "Timişoara", domnul Cristian Pârvulescu, preşedintele Asociaţiei ProDemocraţia, domnul Robert Turcescu, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Profesionişti, şi, respectiv, subsemnatul, preşedintele Academiei de Advocacy.

Trebuie să vă prezint pe cei care vor face un efort deosebit cu ocazia acestei audieri publice, este vorba de comisia de experţi, formată din domnul Radu Filipescu, preşedintele Consiliului de Administraţie a Grupului de Dialog Social, doamna Romaniţa Iordache - preşedinte Accept, domnul Cristian Ghinea, expert pe transparenţă la Centrul de Jurnalism Independent, domnul Codru Vrabie, expert în Administraţia Publică la Institutul Român de Training, şi doamna Corina Dragomirescu, consultant independent.

Sunt cele două entităţi care au demarat această audiere publică. Am să vă spun doar câteva cuvinte despre această procedură de consultare publică, care are, în primul rând, o caracteristică pe care noi o considerăm excepţională, aceea de a fi extrem de riguroasă. O comisie de iniţiere lansează un subiect în dezbatere. Subiectul nostru de astăzi, după cum ştiţi, este: Lustraţia în România, principiu sau instrument?, prezintă o motivaţie a audierii publice respective şi pune la dispoziţia celor interesaţi o bibliografie consistentă din acest punct de vedere. Spre bucuria noastră, am primit depoziţii inclusiv de la New York. Sunt unii care, în afară de o depoziţie scrisă, obligatorie, doresc să-şi exprime şi un punct de vedere verbal. Punctul de vedere verbal este înregistrat şi pus alături de depoziţiile scrise la dispoziţia comisiei de experţi care, după audiere, produce o sinteză care cuprinde concluziile întregii audieri publice şi recomandările pentru decidenţii politici.

Pe scurt, asta este procedura de audiere publică pe care v-o prezentăm, este pentru prima dată când aşa ceva se întâmplă în Parlamentul României şi sugerăm parlamentarilor s-o adopte ca procedură care le simplifică activitatea şi le pune la dispoziţie expertiza din întreaga zonă a societăţii civile.

Începem audierea publică invitându-l la microfon pe domnul Butoiu Tudor. Vreau să vă mai precizez că durata fiecărei intervenţii este de maximum 3 minute.

Vă rog, domnule Butoi.

Domnul Tudor Butoi:

Ideea depoziţiei mele este că lustraţia este un principiu a cărui aplicare ar creşte eficienţa României. Printre atâtea alte abordări ale temei, cred că trebuie să avem şi una pragmatică, de natură managerială, aş spune. Plecăm de la constatarea că sistemul comunist s-a dovedit a fi impracticabil în absenţa aparatului represiv şi chiar cu suportul acestui aparat a falimentat până la urmă. În consecinţă, este absolut normal să nu-mi doresc, ca şi contribuabil, să-i plătesc salariul unei persoane care a lucrat într-un sistem falimentar. Nu am încredere în capacitatea sa de a mă conduce, de a mă reprezenta sau de a mă sluji. Eu, contribuabilul, sunt angajatorul celor plătiţi de la bugetul public, adică din buzunarul meu. Se pune atunci întrebarea, ce manager responsabil angajează o persoană despre care are toate motivele să creadă că este total nepotrivită pentru buna funcţionare a firmei, instituţiei sau organizaţiei.

Proiectul în discuţie al Legii lustraţiei nu se referă decât la funcţii publice, sectorul privat este liber să absoarbă întreaga experienţă a celor care ar fi lustraţi. Morala publică este o noţiune cu nenumărate variabile. De aceea, nici o definiţie nu poate fi acoperitoare şi nu poate merge la esenţă. Putem însă admite că trebuie să existe un set de valori general acceptate ca fundament al unei construcţii politice, economice şi sociale în care preocuparea pentru libertatea, bunăstarea şi siguranţa individului să fie scopul primordial.

Dacă libertatea şi siguranţa, pomenite adineauri, sunt în România de astăzi aproape certitudini, bunăstarea, evident, încă nu este. Or, dacă nu sunt întrunite toate cele 3 elemente: libertate, siguranţă personală şi bunăstare, înseamnă că România nu este deocamdată o democraţie funcţională.

Prezenţa în viaţa publică, pe bani publici, a foştilor componenţi ai structurilor de putere comuniste este un element perturbator în articularea unei democraţii adevărate. Am putea spune, chiar un pericol la adresa acesteia, chiar dacă nu întotdeauna acest pericol este vizibil. Menţinerea acestor persoane, fie şi pe o perioadă de câţiva ani, în afara mecanismelor politice şi administrative ale societăţii româneşti, i-ar crea acesteia posibilitatea să-şi reaşeze toate segmentele pe coordonate mai limpezi şi mai sănătoase.

Revenirea acestor persoane în funcţii publice s-ar putea face când deja influenţa lor asupra funcţionării eficiente a societăţii n-ar mai fi decisivă, aşa cum, din păcate, a fost în ultimii aproape 17 ani. Beneficiile unei astfel de operaţiuni ar fi multiple: de la cel profund dar abstract care ţine de identitate naţională.

Domnul Radu Nicosevici:

Vă mulţumesc, domnule Butoiu.

Este invitat la microfon domnul Chiş Filonaş.

Deci, nu este în sală. Vreau să vă spun că fiecare vorbitor a fost contactat şi toţi cei care sunt înscrişi la cuvânt au depus luarea lor de poziţie în scris.

Domnule Cristian Mititelu, vă rog.

Domnul Cristian Mititelu:

Doamnelor şi domnilor,

Câteva cuvinte şi câteva observaţii din partea Alianţei Civice.

Noi considerăm că Legea lustraţiei ar fi trebuit să funcţioneze încă de la începutul anilor 90. Regretăm că nu s-a putut. Acum, considerăm că e puţin tardivă, însă, totuşi, necesară. Necesară, deoarece în România nu a funcţionat în toţi aceşti ani un criteriu real al competenţei. Influenţa politică a vechiului regim se vede foarte bine în continuare. Spunem însă că această lege nu trebuie să coincidă cu aşa numita "Legea Ticu", ci ar trebui să o completeze, într-un fel. Pentru că, în momentul de faţă, "Legea Ticu" scoate la iveală o serie de oameni care au fost informatori, constrânşi sau neconstrânşi, fără ca să atingă în vreun fel persoanele care au fost responsabile cu racolarea acestora. Aceşti oameni nu sunt atinşi de Legea Ticu, deci o lege a lustraţiei ar putea aduce această completare. Principalii răspunzători, cei care au făcut parte din nomenclatură, trebuie să ştim cine sunt şi, dacă se poate, să împiedicăm accesul lor la funcţii publice.

Acum, în ceea ce priveşte legea, cred că trebuie să procedăm cu mare prudenţă deoarece ştim că adversarii noştri sunt uneori mai bine pregătiţi din punct de vedere juridic şi să nu riscăm respingerea ei la Curtea Constituţională, sau la Curtea Europeană, în caz că cineva se va adresa, pe motiv de discriminare, pentru că a fost împiedicat să ocupe o funcţie pe criteriul unei legi a lustraţiei.

Punctual, noi considerăm că legea nu ţine cont de slaba capacitate administrativă care există în România şi, de pildă, atunci când se spune că invalidarea mandatului unui candidat, care a depus o declaraţie falsă, trebuie să treacă printr-o serie de proceduri, trebuie să meargă la tribunal. Cred că nu e un lucru practic, pentru că respectivul va sta "bine mersi" în Parlament ani de zile, cât timp tribunalele noastre vor dezbate dacă documentele găsite de CNSAS dovedesc - sau nu dovedesc - ceea ce se pretinde, deci trebuie găsit un sistem aşa încât să se împiedice preluarea mandatului respectiv de către persoana pusă în cauză de CNSAS şi, ulterior, să se discute chestiunea asta la tribunal. Dar să nu apuce să se instaleze în Parlament sau în funcţie de primar, pentru că atunci n-am rezolvat nimic.

Noi spunem, de asemenea, că această lege ar trebui să se aplice numai persoanelor care sunt născute înainte de 1 ianuarie 1970. Şi tot ca o completare la ceea ce se prevede în versiunea aprobată de Senat, cred că s-a omis categoria cadrelor universitare. S-a contat, probabil, pe autonomia universitară care funcţionează în anumite domenii, dar nu întotdeauna. Trebuie incluşi şi aceştia.

Vă mulţumesc.

Domnul Radu Nicosevici:

Vă mulţumesc, domnule Mititelu.

Domnule Puşcă Valer Mircea, vă rog.

Domnul Valer Mircea Puşcă:

Vă mulţumesc.

Lustraţia între deziderat şi aplicare.

Cine nu-şi aminteşte de primele zile după Revoluţia din 1989? Înfocaţii susţinători ai societăţii socialiste multilateral dezvoltate şi ai binefacerilor regimului comunist, nomenclaturiştii de partid şi de stat, securiştii etc. se autolustraseră, umblând îmbrăcaţi în trening, abordând feţe spăşite, ferindu-şi privirile de cele ale cetăţenilor comuni. A fost o perioadă de timp scurtă în care toţi cei care se simţeau responsabili de ororile regimului comunist au dezbrăcat haina puterii şi s-au retras în umbra anonimatului.

Ar fi fost atunci momentul unei legi a lustraţiei. Atunci lustraţia ar fi fost primită cu uşurare de cei care păcătuiseră, pe de o parte, şi s-ar fi făcut o reparaţie minimă, dar necesară celor care suferiseră de foame, şi de frig, umiliţi în demnitatea lor.

Ar fi fost şi o minimă reparaţie faţă de urmaşii celor care muriseră sau suferiseră în închisorile comuniste sau la canal. Atunci lustraţia ar fi fost percepută ca fiind doar o minimă mustrare, nicidecum o pedeapsă. N-a fost să fie aşa, iar cei care câteva zile se retrăseseră umili şi umblaseră în trening au revenit cu aroganţa cunoscută. Lipsa de voinţă politică a celor care preluaseră puterea sub stindardul revoluţiei şi în numele ei, dar care îşi doreau în fapt restauraţia, i-a propulsat sau menţinut, după caz, pe vinovaţii tuturor ororilor sistemului de dictatură comunistă în sfera puterii politice sau economice. Şi an de an puterea lor a crescut sub privirile mirate şi indignate al celor care ceruseră lustrarea.

Acum, putem să corectăm, cel puţin parţial, eroarea acelor zile şi să dăm satisfacţia cuvenită celor care o merită: victimele dictaturii sistemului comunist. Vom dezbate, în curând, în Parlament proiectul Legii Lustraţiei. Din respect faţă de victime şi pentru a proteja generaţiile viitoare, trebuie ca cei care au fost capabili să impună un regim inuman, bazat pe teroare şi ură de clasă, regim care a afectat până şi fibra biologică a poporului român, să fie opriţi din tentativa lor de a mai deţine puterea. Este un minim necesar pentru a separa şi a clădi în România o societate salubră bazată pe adevăr şi dreptate.

Domnul Radu Nicosevici:

Vă mulţumesc frumos, domnule Puşcaş.

Domnul Andrian Sirojea Mihei:

Mai bine mai târziu decât niciodată.

Practic, argumentul suprem în favoarea Legii lustraţiei, în opinia mea, este că a fi factor implicat în exerciţiul puterii implică responsabilitate. Responsabilitatea politică se aplică atât acum, cât şi celor care au făcut politică în vremea comunismului. Iar pentru ei, acum, este momentul să-şi asume această responsabilitate. Chestiunea lustraţiei merită să fie privită din perspectivă istorică şi pentru că atunci când au venit la putere comuniştii au distrus elita intelectuală a României. Rezolvarea problemelor lustraţiei este o obligaţie faţă de toţi intelectualii care au zăcut în puşcăriile comuniste. Poate, dacă ar fi să procedăm corect, ar trebui propuse criterii de lustrare, nu categorii de funcţii lustrabile. Criterii legate de categoriile de persoane - comunişti sau securişti care au violat drepturile omului care au făcut cu adevărat rău.

Revenind la tema dezbaterii, "Lustraţia în România principiu sau instrument?" - pot spune că, dacă am privi-o ca principii, incontestabil este un principiu sănătos. Un principiu care ar putea conduce, prin curăţirea de vechile practici şi personaje, la o abordare, corectă, care să permită o dezvoltare reală a societăţii şi a economiei româneşti, din păcate deja devalizate şi suferinde şi ar constitui, totodată, o modalitate de, să-i zicem "compensare morală pentru toate atrocităţile petrecute".

Însă, subliniez, la nivel de principiu, lustraţia demnităţilor alese şi îngrădirea dreptului de a alege şi de a fi ales pot fi acceptate doar dacă servesc protejării regimului democratic. După cum este recomandat şi de CEDO.

Ca instrument, de asemenea, deşi putem folosi clar sintagma "mai bine mai târziu decât niciodată", poate fi utilizată în ultimul ceas măcar pentru a constituin - evident, (nemaireuşindu-se întoarcerea şi recuperarea efectelor ultimilor 17 ani şi modificarea atâtor abuzuri), măcar o reparaţie morală în faţa întregului popor, o rupere reală de fostul regim şi de practicile şi tacticile acestuia, permiţându-ne, în sfârşit, să privim spre viitor cu speranţa că cei ce conduc acum nu sunt cei ce ne-au oprimat cândva şi că ei urmăresc, într-adevăr, interesele acestui popor cu demnitate şi onoare.

În consecinţă, Legea lustraţiei este necesară în contextul dorinţei de a introduce în viaţa publică a românilor o morală socială.

Consider că această lege, însă, va schimba cu adevărat situaţia actuală din România doar dacă este completată cu alte legi care să aducă metode de responsabilizare a întregii clase politice, cum ar fi Lega votului uninominal, Legea confiscării averilor ce nu pot fi justificate în mod legal, legi pentru o mai mare transparenţă a cheltuirii banului public. Legi pentru responsabilizarea clară a reprezentanţilor cetăţenilor, fie ei aleşi, fie numiţi. Toate acestea pentru binele nostru, al tuturor, şi pentru a avea şansa să trăim într-o ţară pe care să începem s-o dezvoltăm, şi de care să fim mândri noi şi copiii noştri.

Vă mulţumesc.

Domnul Radu Nicosevici :

Vă mulţumesc frumos, domnule Mihei.

Domnul Oscar Berger:

În primul rând, în depoziţia personală mi-am exprimat punctul de vedere în legătură cu aspectele scoase în evidenţă.

În al doilea rând, pentru a elimina unele argumente aduse împotriva Legii lustraţiei, cred că trebuie să discutăm pe două planuri diferite: unul politic şi unul administrativ.

Din punct de vedere al lustraţiei administrative, consider că toate persoanele atinse de legea lustraţiei ar trebui să fie îngrădite de la funcţiile administrative pe o perioadă de 10 ani. În ceea ce priveşte lustraţia politică, observ că există multe decizii ale CEDO care s-au opus interzicerii drepturilor electorale ale foştilor comunişti şi securişti.

În al treilea rând, eu personal consider că Legea lustraţiei ar trebui să aibă efect asupra tuturor ofiţerilor de securitate angajaţi înainte de 1989.

De asemenea, mă alătur părerii domnului Gabriel Andreescu, conform căreia la lege ar trebui să fie inclusă şi tema pensiilor foştilor nomenclaturişti şi securişti. Este aberant ca un simplu cetăţean care a muncit peste 30 de ani să aibă o pensie derizorie, în timp ce vinovaţii de asuprire din perioada epocii de aur să aibă pensii de zeci de milioane.

The last but not liest (nu în ultimul rând,), doresc aici să mă refer la avizul Consiliului Legislativ care sugerează interzicerea accesului şi îndepărtarea din instituţiile publice doar a acelor persoane cu privire la care există certitudinea, - e foarte important -, că au participat nemijlocit la suprimarea drepturilor omului, la realizarea unor dosare politice şi la persecutarea pe motivul luptei de clasă.

În această privinţă doresc să declar, ca un beneficiar al acestor 3 puncte, că absolut toţi securiştii angajaţi, informatorii ce aveau nume de cod, cât şi colaboratorii îndeplinesc perfect recomandările Consiliului Legislativ. Astfel, ca un simplu exemplu, dosarul meu de verificare din anii 64-69 conţinea semnăturile a 8 ofiţeri de securitate şi a 12 informatori cu nume de cod. La toţi aceştia există sută la sută certitudinea impusă de către Consiliul Legislativ.

Trebuie ca, în final, să accentuez că ar fi bine să fie inclusă în Legea lustraţiei şi persoanele dovedite că au făcut poliţie politică după 1989. Până acum încă nu am auzit aşa ceva.

În încheiere, am rugămintea ca în viitor să se specifice în toată mass-media că iniţiativa acestei legi a lustraţiei aparţine Societăţii "Timişoara". Care, prin Proclamaţia de la Timişoara, din 1990, prin încercarea răposatului George Şerban, în 1998, şi prin declanşarea noii acţiuni, în martie 2005, de a introduce o lege a lustraţiei cu ajutorul deputaţilor Mona Muscă, Viorel Oancea, Eugen Nicolăescu şi senatorului Adrian Cioroianu a demonstrat că s-a trudit consecvent timp 16 ani pentru implementarea unei legi a lustraţiei în vederea epurării societăţii româneşti de cei care au făcut parte din structurile aparatului represiv.

Domnul Radu Nicosevici:

Vă mulţumesc frumos, domnule Berger.

Domnul Traian Manea. Domnul Buşneac.

Domnul Radu Buşneac:

Bună ziua, reprezint aici Societatea Academică Română.

Ce ar fi fost să ne imaginăm dacă această dezbatere ar fi avut loc acum 16 ani, în 1990. Unde ar fi fost România astăzi? Vă las pe dumneavoastră să vă imaginaţi şi acest lucru. N-am fi vorbit probabil despre lustraţie, cum am fi vorbit despre ceea ce trebuie să facem în Uniunea Europeană, bănuiesc.

Societatea Academică Română se întreabă cum stabilim dacă cineva a făcut ceva criminal şi deci merită să interzicem să mai fie parlamentar un funcţionar public, profesor sau membru al Academiei. Putem atribui oare vina pe categorii şi incrimina pe toţi secretarii cu agricultura sau industria de la judeţe, pe directorii de CEC-uri, pe toţi redactorii şefi de publicaţii comuniste? Răspunsul, în tradiţii occidentale, este nu. Vina nu se poate atribui pe categorii, cu unele excepţii.

Membrii unui pluton de execuţie sau membrii unui organ însărcinat cu represiunea, fie că este securitatea sau partidul comunist, puteau face altceva decât represiunea trecută în fişa lor de post, deci merită condamnaţi în bloc. Pentru toţi ceilalţi, însă, se impune stabilirea vinei individuale. Legea nu poate niciodată să prevadă toate situaţiile şi riscăm să condamnăm nevinovaţi şi, mai grav, să lăsăm să scape criminalii.

De aceea, Societatea Academică Română susţine o lege a lustraţiei care interzice accesul la viaţa publică, mai ales în poziţii de profesori, magistraţi sau om politic, a tuturor celor cu o răspundere individuală, care se poate dovedi în faţa oricărei curţi de justiţie din Europa şi cheamă la o alianţă pentru un acces neîngrădit la toate arhivele pentru stabilirea acestei responsabilităţi. Legea lustraţiei trebuie adoptată acum, nu după ce aceste răspunderi sunt stabilite, dar în această formă, şi răspunderea individuală trebuie stabilită în curţile noastre de justiţie, de la caz la caz. Statul trebuie să fie doar intermediarul celor care au suferit şi al celor care vor să-i ajute, luând asupra sa costurile stabilirii dreptăţii.

Dacă fiul lui Gheorghe Ursu vrea să-i scoată din viaţa publică pe ucigaşii tatălui său, cazul său nu trebuie să fie unul privat, el trebuie preluat de procuratură pe cheltuiala publică.

Acesta este punctul de vedere al Societăţii Academice Române.

Vă mulţumesc.

Domnul Radu Nicosevici:

Vă mulţumesc.

Domnul Marius Oprea:

Am în faţă un document care m-a tulburat foarte mult. E vorba de un cazier judiciar emis în 14.01. 2005 pe numele lui Ioan Gavrilă Ogoranu, cel care a murit de 1 mai. În acest cazier judiciar, eliberat de Poliţia Braşov, zice aşa: "În cazierul judiciar, condamnat la 15 ani muncă silnică în contumacie pentru activitatea subversivă în organizaţia de spionaj prin sentinţa penală nr.715..."

Atâta vreme cât noi nu reuşim să îndreptăm lucrurile în aşa fel încât astfel de oameni, care au luptat împotriva regimului comunist, să nu fie consideraţi în continuare criminali, cum majoritatea deţinuţilor politici sunt consideraţi, nu cred că putem împinge lucrurile foarte departe.

N-avem nevoie de lustraţie? Lustraţia este un început în asta. Lustraţia este o recunoaştere a statului că a greşit, că suntem vinovaţi. Suntem vinovaţi faţă de aceşti oameni care mor condamnaţi.

Mulţumesc.

Domnul Radu Nicosevici:

Mulţumesc, domnule Oprea.

Urmează domnul Grigore Crăciunescu.

Domnul Grigore Crăciunescu:

Doamnelor şi domnilor,

Care va fi viitorul României pe termen scurt şi mediu dacă nu se promovează Legea lustraţiei? Consider că existenţa unei legi a lustraţiei în România este o necesitate obiectivă legată de trecutul, prezentul şi viitorul politic şi moral al României.

Ştim cu toţii că politicul este cel care determină dezvoltarea unei societăţi prin luarea unei decizii ce prefigurează viitorul unei naţiuni. Dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în cei 16 ani trecuţi de la Revoluţie, vom constata că toate transformările care s-au petrecut la nivelul societăţii româneşti au avut un parcurs lent, putând fi comparat cu viteza melcului.

Am amânat de pe o zi pe alta ceea ce trebuia făcut şi, astfel, dacă ne raportăm la ţările din jurul nostru care aveau aceeaşi situaţie înainte de 1989, realizăm cât de mult am rămas în urmă. Întrebarea firească este: de ce?

Printre răspunsurile care pot fi date este acela că societatea românească a fost condusă de aceiaşi oameni care înainte de 1989 erau coordonatorii sistemului totalitar. Este firesc şi logic ca aceştia să nu-şi fi dorit în această perioadă o schimbare radicală în modul de abordare a problemelor social-economice din România, pe de o parte, din cauza unor motive personale legate de avantajele şi favorurile pe care le-au avut înainte de 1989, dar şi ca urmare a destrămării unor relaţii dintre aceste grupuri de interese.

Având în mână pârghiile puterii în politică şi administraţie, nu şi-au dorit niciodată instalarea unei economii de piaţă libere în care proprietatea, concurenţa, competitivitatea şi competenţa să stea la baza determinării ierarhiilor sociale.

Datorită acestor considerente, expuse, aici, pe scurt, este nevoie de Legea lustraţiei. Pentru ca aceşti oameni să nu mai deţină pârghiile puterii în domeniul politic şi administrativ şi să-şi impună modul de gândire.

Viaţa a demonstrat că un om îşi schimbă foarte greu mentalitatea şi comportamentul la o anumită vârstă, mai ales când a beneficiat de putere şi favoruri o bună perioadă de timp. Prin această lege nu dorim să culpabilizăm categorii largi de cetăţeni, legea adresându-se, punctual, celor care au deţinut funcţii de conducere înainte de 1989.

După ce vom stabili prin lege funcţiile care vor cădea sub incidenţa acesteia, oamenilor respectivi nu li se va întâmpla nimic deosebit, sectorul privat fiind locul unde-şi pot pune în evidenţă calităţile.

Dacă unii nu au făcut acest pas în lateral din proprie iniţiativă trebuie să le impunem noi, prin lege, pentru ca societatea românească să-şi urmeze cursul firesc privind dezvoltarea sa - pe toate planurile - cu paşi mult mai repezi.

Domnul Radu Nicosevici:

Mulţumesc frumos, domnule deputat.

Domnul Petre Naidin. Nu este. Chiar a insistat să depună o depoziţie.

Domnul Tibi Toro.

Domnul Toro Tiberiu:

Onorat auditoriu,

Aş dori să pledez pentru oportunitatea Legii lustraţiei, chiar şi la 16 ani de la aşa-zisa Revoluţie din decembrie 1989.

În societăţile normale, cu o democraţie coagulată, nu este nevoie de lustraţie. De lustraţie este nevoie, de obicei, în perioadele revoluţionare, când se organizează o revoluţie de succes, cel puţin de catifea. Nu a fost să fie aşa în România.

Dacă nu ai reuşit să faci lustraţie atunci când a fost momentul oportun - mă referer la anul 1990, şi eşti nevoit să faci acest lucru după 15 ani, bineînţeles, este mult mai dificil. Dar, teza mea - în asentimentul colegilor mei de la Uniunea Democrată Maghiară din România şi, sunt convins, şi în asentimentul majorităţii societăţii civile maghiare din România şi Transilvania, - este că această lege poate fi oportună chiar şi după 15 ani pentru că ajută. Este un instrument important pentru trecerea de la o democraţie originală, cum este a noastră, construită în aceşti 15 ani, la o democraţie stabilă.

Nu va fi uşor, pentru că lustrabilii au o putere economică, financiară şi politică suficientă pentru a încerca să împiedice acest proces. Totodată, au o forţă de penetrare foarte puternică în societatea românească. Nu va fi uşor, pentru că - în condiţiile acestei democraţii originale şi a unui stat de drept original, înţelegeţi vă rog, cu ghilimelele de rigoare, - argumentele contra acestui proiect sunt mult mai clare şi mai bine formulate în Constituţie, respectiv, în diferite convenţii internaţionale decât argumentele pro, care există şi ele, şi care au bază juridică în Constituţie, dar sunt mult mai vagi, mult mai neclare, mult mai greu de invocat.

Din acest punct de vedere trebuie să ne aşteptăm la o luptă îndelungată, nu neapărat în Parlamentul României, deşi suntem la un pas de a adopta, de a vota acest proiect, ci la o luptă îndelungată mai ales în faza în care legea va ajunge la Curtea Constituţională şi, eventual, la curţile europene.

Cu toate acestea, merită să facem acest pas.

Vă mulţumesc.

Domnul Radu Nicosevici:

Mulţumesc, domnule Toro.

Domnul Victor Ponta. Nu este.

Domnul Popa Nicolae. Nu este. Domnul Cristian Rădulescu. Mulţumesc că sunteţi prezent.

Domnul Cristian Rădulescu:

Doamnelor şi domnilor,

Voi declara de la început, în mod public, că eu, unul, cred în necesitatea şi eficienţa acestei legi pentru societatea românească şi, din poziţia pe care o ocup în acest moment, voi face eforturile necesare pentru ca ea să treacă de legislativ, până când va ajunge în acel loc mai întunecat care, de obicei, ne respinge nouă toate iniţiativele morale. Mă refer, din păcate, la Curtea Constituţională.

Mai este necesară o astfel de lege în momentul de faţă? Într-o societatea pe care unii o caracterizează ca foarte pragmatică, foarte realistă? Oare românii, în momentul de faţă, sunt preocupaţi doar de buzunarul lor? Mai au nevoie de o astfel de lege? Este această lege un fix al vârfurilor intelectualităţii româneşti, a societăţii civile, sau este o lege care să intereseze întregul popor?

Eu cred că este o temă pe agenda - conştientă sau inconştientă - a întregului popor român. Din 1996 şi până acum, între primele trei grupuri de probleme care au frământat populaţia s-au aflat şi sărăcia şi corupţia, iar în ultimul timp, ştim foarte bine, lupta împotriva corupţiei a trecut pe primul loc.

Cred, cu putere, că populaţia are nevoie de reformă morală. Şi cred că această lege este necesară pentru a arăta că această clasă politică pe care unii o consideră ticăloşită, mai are încă anticorpi morali, iar această populaţie mai are fibră morală.

Dacă nu era aşa şi dacă lumea se gândea numai la buzunarul ei, atunci cred că alţii ar fi câştigat alegerile de acum un an şi jumătate, după atâta mită electorală care a fost dată şi nu o alianţă care, deloc întâmplător, s-a numit "Dreptate şi Adevăr".

Era o statistică în urmă cu un an de zile, nu ştiu care o fi situaţia acum, care arăta că în Rusia principalele pârghii de putere sunt deţinute de către foştii comunişti şi foştii securişti. Şi o evaluare pentru România se referea la 65-70%.

Din punct de vedere pragmatic, al realităţii imediate, răul care era de făcut a fost deja făcut. Principalele pârghii relaţionare economice, informatice, financiare au fost deţinute timp de 16 ani de către reprezentanţii vechiului sistem. O singură reparaţie mai putem face atât noi, clasa politică, cât şi acest popor. Să arătăm, în continuare, că mai avem ceva din fibra morală cu care ne mândream.

Vă mulţumesc.

Domnul Radu Nicosevici:

Vă mulţumim.

Domnul Dragoş Ujeniuc.

Domnul Dragoş Ujeniuc:

Stimat auditoriu,

Întrebarea lansată de această audiere nu are decât un singur răspuns valabil, după opinia mea: lustraţia în România este, fără îndoială, o problemă de principiu şi nicidecum nu este un instrument în folosul unor cercuri politice sau de interes.

Consider că este o problemă de principiu, pentru că lustraţia priveşte pe toţi cei care au fost responsabili şi artizanii regimului comunist totalitar, fie că este vorba de activişti de partid, sau de conducători ai organului de coerciţie, fie de slujitori ai securităţii ca poliţie politică.

Nu este un instrument utilizat numai de anumite partide. Am trecut în revistă toate partidele politice din România. În toate partidele şi-au găsit culcuş o sumedenie de lustrabili. Problema principală a cestei legi este însă oportunitatea. Cât de oportună poate fi o asemenea lege, care se vrea a fi adoptată la 17 ani de la abolirea regimului totalitar, câţi dintre cei vizaţi mai sunt în funcţii interzise sau câţi mai sunt în viaţă? Mi-e teamă că efectul adoptării legii va fi extrem de palid în plan practic şi că ne vom afla doar în faţa unui semnal de moralitate doar.

E mult, e puţin? Decât să tăcem în faţa securiştilor, torţionarilor şi marilor activişti de partid, eu cred că este mai bine să le arătăm chipul în oglindă în speranţa că atâţia câţi au mai rămas se vor ruşina de faptul că, până acum, s-au aşezat în locul altora mult mai curaţi moral.

Eficienţa adoptării legii poate fi în suferinţă, însă, şi prin faptul că sfera persoanelor vizate este, în forma actuală, nejustificat de largă. Sigur că vor fi amendamente care vor corecta ceea ce consider eu acest derapaj.

Nu s-a dorit lustraţia, se spune. Nu a dorit-o regimul neocomunist din 1990-1996, nu a dorit-o nici puterea dintre anii 1996-2000. De ce? Răspunsul este cât se poate de simplu: grija faţă de locurile călduţe ocupate în politică şi în administraţie şi în economie, în sferele de putere ale granzilor Partidului Comunist şi ai securităţii.

Cunosc foşti securişti care au ocupat funcţii importante în SRI, şi care au fugit de aici de frica viitoarei lustraţii. Ei şi-au găsit, însă, locuri foarte călduţe şi foarte profitabile în societăţile comerciale cu capital de stat, cu sprijinul factorilor de putere de azi.

Consider că acum, chiar dacă mai târziu, raportul de forţe s-a schimbat substanţial şi că societatea românească este pregătită pentru principiala lustraţie.

Vă mulţumesc.

Domnul Radu Nicosevici:

Vă mulţumim.

Domnul Cristian Diaconescu. Nu este.

Domnul Gheorghe Gabor.

Domnul Gheorghe Gabor:

Voi încerca să răspund la întrebarea "De ce este necesară Legea lustraţiei?

Opiniile exprimate în diferite medii, în presa scrisă sau audio-video, ca şi în diferite cercuri sunt contradictorii. Ele variază de la susţinerea fermă a necesităţii adoptării Legii lustraţiei şi până la opunerea categorică a adoptării ei.

De la bun început ţin să declar că sunt în tabăra celor care susţin fără rezerve adoptarea Legii lustraţiei. Adoptarea ei va demonstra capacitatea românilor de a se debarasa definitiv de un trecut ce ne-a fost impus prin forţă, de a ne arăta nouă şi de a arăta şi altora că suntem capabili să ne examinăm în mod critic istoria.

În paranteză fie spus, am considerat întotdeauna că noi, românii, avem un caracter conservator, iar exemplul cel mai elocvent este acela că am renunţat cel mai greu la societatea capitalistă, luptând cu arma în mână împotriva comunismului până în anul 1958, în Munţii şi Ţara Făgăraşului. Iar Ioan Gavrilă Ogoranu a fost unul dintre cei care au luptat cu arma în mână împotriva comunismului.

Dar la fel de greu ne despărţim de microbul implantat de comunism în mintea noastră. Este suficient să observăm cum gândesc şi acţionează diferiţi factori de conducere, mai ales la nivel local, cât de greu se adaptează la economia de piaţă, cât de greu se renunţă la teoriile egalitariste, promovate, din păcate, chiar de o parte a mass-media. Iar acest fapt este deosebit de îngrijorător, deoarece este exprimat de oameni tineri, care nu ar trebui să fie infestaţi de teoriile comuniste, egalitariste.

Tinerii au, totuşi, o scuză. Ea a fost exprimată de marele Petre Ţuţea care spunea că "orice tânăr, până la 30 de ani, trebuie să fie de stânga. Dar dacă şi după 30 de ani rămâne de stânga, înseamnă că nu a învăţat nimic."

Revenind la Legea lustraţiei, susţin că adoptarea ei este necesară, în primul rând, pentru a demonstra că am reuşit să ne despărţim definitiv de comunism. Adoptarea legii mai este necesară, justă, şi pentru a da o minimă satisfacţie morală milioanelor de victime, celor care au avut de suferit din pricina comunismului şi a celor care au pus în practică teoriile acestuia.

O idee, oricât de ticăloasă ar fi, se naşte moartă dacă nimeni nu o pune în aplicare. Or, prin lege, se doreşte tocmai acest lucru, de a pune în lumină, de a arăta opiniei publice pe adepţii răului.

Domnul Radu Nicosevici:

Mulţumesc frumos, domnule Gabor.

Doamna Mona Muscă.

Doamna Mona Octavia Muscă:

Legea lustraţiei reprezintă despărţirea noastră de comunism. Iniţiativa şi elaborarea textului se datorează Societăţii Timişoara şi deputatului de Timiş, Viorel Oancea, şi reprezintă punerea în practică a punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara.

Legea lustraţiei e o practică, spune Bukovschi CEDO consideră legitimă lustraţia administrativă cu condiţia limitării ei, în timp, la cinci ani. Se pot identifica trei categorii de vinovaţi în regimurile totalitare dictatoriale: cei care au acceptat, cei care au beneficiat, cei care au coordonat.

Legea lustraţiei se referă doar la cei care au coordonat, la funcţiile de conducere din aparatul de partid, de stat sau securitate. Lustraţia, de altfel, se referă la funcţii, nu la vini individuale. Opozanţii spun că e prea târziu sau că nu e constituţională iniţiativa legislativă. Cred că niciodată nu e prea târziu să recunoşti erori, laşităţi sau adevăruri. Niciodată nu e prea târziu să însănătoşeşti o societate, să previi repetarea istoriei.

În unele domenii, poate, în altele, sigur, tergiversarea reformelor are drept cauză şi lipsa unei legi a lustraţiei. De ce nu s-a înregistrat, în 16 ani, o asemenea iniţiativă? Pentru că nu a existat voinţă politică. De ce cred că există acum această voinţă politică? Mai întâi pentru că Guvernul a dat un aviz pozitiv iniţiativei.

Cred că este de datoria generaţiei mele, care a acceptat comunismul, nu de bunăvoie, bineînţeles, să se despartă de comunism de dragul generaţiei tinere.

Bukovschi mai spunea că în Rusia, conducerea Rusiei aparţine KGB-ului într-un procent de 80%. Ce mai trebuie făcut? În primul rând, armonizarea cu Constituţia României. Doi: armonizarea cu hotărârile CEDO din 2004-2005. Trei: folosirea experienţei ţărilor care au deja o lege a lustraţiei, eliminarea oricărui articol sau alineat care se referă la o persoană, dezbateri publice încă, discuţii aplicate cu toate grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor şi din Comisia juridică, Camera Deputaţilor fiind decizională. Legea e preventivă, nu punitivă. Nu e o pedeapsă prevederea legii ca cei care au coordonat sistemul comunist să respire o perioadă de timp în afara funcţiilor publice de conducere.

Cu toţii ne vom simţi mai bine, mai liberi, mai curaţi.

Mulţumesc.

Domnul Radu Nicosevici:

Mulţumesc frumos, doamna Muscă.

Domnul Viorel Oancea.

Domnul Viorel Oancea:

Bună ziua tuturor.

Şi pentru că şi din vina mea, pentru că sunt unul dintre iniţiatorii acestei legi, împreună cu Societatea Timişoara şi ceilalţi colegi care vă aflaţi aici, voi fi mai scurt şi voi răspunde la câteva întrebări care frământă foarte mult cetăţenii ţării şi, mai ales, societatea civilă.

În primul rând, dacă această lege este principiu sau instrument.? Eu vreau să vă spun că este un principiu şi am încercat, pe cât posibil, să o consider un instrument de revanşă împotriva unora sau altora, să nu constituie o armă în mâna celor care se află la un moment dat la putere.

Vreau să vă spun că eu cred în această lege şi cred cu atât mai mult acest lucru cu cât, chiar zilele trecute, am văzut pe ecranele televizoarelor pe generalul Pleşiţă, care ameninţa că ne scopeşte.

Deci, dacă se spune că suntem într-o societate democratică, daţi-mi voie să am mari îndoieli când văd asemenea personaje al căror loc ar fi în altă parte şi care, totuşi, apar pe ecranele televiziunilor noastre.

Împreună cu Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal, am început acest lucru şi m-au ajutat foarte mult şi fără sprijinul lor cred că aş fi renunţat şi eu pentru că mi-era frică să nu aibă soarta Legii Ticu Dumitrescu, să ajungă o lege care să nu-şi mai aibă sensul întreg al ei şi să nu se facă într-adevăr o reformă morală a societăţii. Pentru că este nevoie ca morala publică să redevină ceea ce a fost.

Şi, de aceea, în Constituţie, la art.53, există acel articol care priveşte limitarea temporară a unor drepturi ale cetăţenilor şi se referă a morala publică. Deci, limitarea temporară a unor drepturi, a unora care în perioada comunistă au beneficiat de toate privilegiile sistemului şi care la un moment dat au fost complicii sistemului, cred că trebuie realmente să stea deoparte.

De asemenea, aş vrea să spun că este în completarea Legii Ticu pentru că priveşte, de fapt, organul principal care a făcut posibil ceea ce s-a întâmplat în România şi nu braţul acestuia, care fost securitatea, ce a dus la îndeplinire ordinele partidului.

Domnul Radu Nicosevici:

Mulţumesc frumos, domnule Oancea.

Domnul Ovidiu Silaghi.

Domnul Ovidiu Silaghi:

Este foarte greu să vorbesc după doi iniţiatori ai legii, dar voi puncta totuşi câteva idei.

De când reprezentanţii Partidului Naţional Liberal şi ai societăţii civile au repus serios în atenţia opiniei publice probleme legate de lustraţie, şi au demarat procedurile parlamentare privind Legea lustraţiei, o serie de analişti politici, şi nu numai, ies în public cu două întrebări: este necesară sau nu o astfel de lege? Şi cât de utilă este ea la nivelul efectelor la 16 ani după căderea comunismului?

Majoritatea celor care spun că legea nu este necesară, sau se îndoiesc de efectele ei, fac parte din categoria personajelor care nici în 1990, nici în 1993 sau în alţi ani, nu au avut vreo intenţie să sprijine sau să încurajeze elaborarea unei legi privind lustraţia.

Cei care susţin că această lege vine prea târziu, că nomenclaturiştii regimului comunist reprezintă acum o minoritate cvasi-inactivă în viaţa publică, spuneau acelaşi lucru şi acum 10 ani.

Este adevărat că, dacă această lege apărea mai repede, era mult mai bine. Dar ea este şi acum foarte utilă. Utilă numai şi prin prisma faptului că liniile doi şi trei ale fostului Partid Comunist deţin încă poziţii însemnate în viaţa publică, iar generaţia de activişti UTC ai anilor 1980-1989 a ajuns la maturitate şi se află peste tot în jurul nostru.

Este, practic, generaţia care acum trebuia să conducă România sub steagul PCR dacă nu se întâmpla ce s-a întâmplat în decembrie 1989.

Şi mai trebuie să adaug că această generaţie de activişti UTC nu a fost niciodată de cea mai bună calitate, nici umană, nici profesională, ca să nu mai vorbesc de faptul că mare parte dintre cei mai sus-amintiţi aveau strânse legături cu fosta securitate.

Aş mai vrea să remarc un aspect şi aceasta demonstrează foarte clar că Legea lustraţiei este utilă. Cum a intrat legea în dezbateri parlamentare, cum a fost atacată cu virulenţă. Am să vă dau un singur exemplu. Un ziarist care a cochetat înainte de 1989 cu presa comunistă, şi care are încă destulă priză la cititor şi la telespectator, scria recent într-un editorial că Legea lustraţiei nu este o ruşine naţională cum zicea Ion Iliescu, Legea lustraţiei este o imbecilitate naţională.

Documentul exclude din viaţa politică a ţării oameni de o deosebită valoare profesională, oameni a căror rămânere sau alegere într-o funcţie ar contribui la progresul ţării, pot contribui la democratizarea ţării şi dacă ai fost activist PCR sau UTC, mai spunea respectivul ziarist.

Stau şi mă întreb: aceşti oameni de o deosebită valoare profesională nu au avut 16 ani la dispoziţie să contribuie la progresul ţării, au avut şi ce au făcut? Au reuşit să instituţionalizeze corupţia, să tragă sforile în politică, să manevreze tot ce era de manevrat şi chiar să inventeze diferite mătuşi Tamara, acum, când necesităţile o cereau.

Ei bine, cu cât apar mai multe astfel de scrieri, cu atât mai necesară este Legea lustraţiei.

Domnul Radu Nicosevici:

Mulţumesc frumos, domnule Silaghi.

Domnul Cristian Boureanu. Nu este.

Doamnelor şi domnilor,

Aţi asistat la depoziţia verbală a 15 persoane care s-au înscris din zona societăţii civile şi din zona politică, pentru a avea puncte de vedere pe acest subiect: "Lustraţia - principiu sau instrument?".

În afară de ce aţi audiat dumneavoastră, luări de poziţie înregistrate şi care vor fi puse la dispoziţia Comisiei de experţi, s-au înregistrat 41 de depoziţii scrise.

Aceste materiale vor fi preluate de Comisia de experţi şi, în 14 zile, se va elabora sinteza ce va fi prezentată într-o conferinţă de presă.

Pe site-ul Camerei Deputaţilor, care ne-a permis să găzduim această audiere publică, veţi găsi toate... Domnul Victor Ponta, mai bine mai târziu decât niciodată, sunteţi invitat la microfon pentru cele trei minute.

Deci, toate depoziţiile scrise şi verbale vor fi puse la dispoziţia Comisiei de experţi care, în 14 zile, va prezenta sinteza audierii publice. Vă spuneam, înainte, că opiniile majoritare, opiniile minoritare, concluziile şi eventualele recomandări pentru decidenţii politici. Oricare dintre cei care au depus mărturie scrisă sau mărturie verbală îşi vor regăsi, pe site-ul Camerei Deputaţilor, integral depoziţia, plus intervenţia verbală - se vor auzi ce au spus aici, la microfon.

Una dintre calităţile acestui tip de consultare publică este transparenţa.

Mă scuzaţi, avem o problemă organizatorică!

Domnule Merce, v-aţi înscris la audiere publică? Domnule Merce, este pe site-ul Camerei Deputaţilor de 14 zile. Exisă un formular în care se înscrie. Am primit tot, pe bază de Regulament.

Deci domnul Victor Ponta este invitat la microfon.

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Nu cred că vor să meargă pentru un PSD-ist microfoanele, la Legea lustraţiei. Încerc să le apropii.

În primul rând, bună ziua. Am avut un gentlemen's agreement cu domnul Pârvulescu, să fiu la 12,30. Îmi pare rău dacă din cauza mea s-au întârziat puţin lucrările.

În cele două minute şi jumătate, pe care le mai am, aş vrea să spun că, indiferent dacă decizia politică a partidului meu de a nu susţine Legea lustraţiei, sunt mai mulţi colegi, deputaţi tineri care ar susţine această lege în măsura în care s-ar atenua un caracter pe care noi îl considerăm excesiv. Foarte scurt, am făcut şi un amendament la Comisia juridică, un amendament care, dacă ar fi agreat de ceilalţi colegi, sigur, probabil că ar obţine mai multe voturi în plenul Camerei şi anume, un amendament foarte simplu. La art. 2, Legea lustraţiei s-ar aplica doar pentru patru categorii de candidaţi sau patru categorii de funcţii, pentru preşedintele României, pentru un membru al Parlamentului - deputat sau senator -, pentru ministru şi pentru prefect.

Noi considerăm că, poate, pe principiul românesc cu peştele şi cu capul care este întotdeauna problema, în primul rând cei care au avut activităţi notorii importante înainte de 1989 ar trebui, într-un fel sau altul, să renunţe, dacă nu, de bună voie la ideea de a ocupa înalte funcţii la nivel central, de preşedinte, deputat, senator, ministru sau, sigur, reprezentant în teritoriu.

Mi s-a părut excesiv să extindem aceste condiţii ale legii la oameni care au un contact mult mai direct cu electoratul - în primul rând la primari, la consilieri locali, la toate celelalte funcţii care sunt prevăzute sau, mă rog, incompatibilităţi stabilite de această lege.

Altfel, susţinerile unora dintre colegii mei, nu numai PSD-işti, ci şi din alte grupuri parlamentare, cum că ar fi vorba de o epurare, ca în anii '50, până la nivelul cel mai de jos, cred că ar găsi un mai mare impact.

Eu cred că un primar, chiar dacă a fost primar înainte de 1989, dacă este ales prin vot direct în 2004 sau 2008, poate să ocupe acea funcţie şi mă îndoiesc că suntem noi, deputaţii şi senatorii, mai deştepţi decât omul din comună care îl alege pe acel primar şi mai cred că, un sistem bun, sau rău, întotdeauna poate fi susţinut sau nu de la nivel central. Dacă un ministru, un deputat, un senator şi un prefect nu au activat, nu au făcut politică înainte de 1989, în mod sigur, îşi vor găsi în teritoriu colaboratori cu aceeaşi mentalitate ca a lor. Este un amendament la care sper să găsesc sprijinul colegilor mei şi care, dacă ar fi adoptat, sunt convins că, o parte, cel puţin, din deputaţii PSD ar vota această lege.

Mulţumesc.

Domnul Radu Nicosevici:

Mulţumesc, domnule Ponta.

Domnul Traian Manea care am înţeles că a sosit şi doreşte să depună depoziţia verbal. Vă rog.

Domnul Traian Manea:

Onorat prezidiu,

Distins auditoriu,

Vă mulţumesc, în primul rând, că aţi organizat şi aţi permis şi altor oameni decât cei din clasa politică să îşi expună părerile şi, pentru că tot a vorbit domnul Ponta, am să-i dau şi un răspuns scurt până a intra în miezul problemei personale.

Domnule Ponta, degeaba avem numai preşedinte şi deputaţi - să zicem, nefoşti nomenclaturişti, dacă majoritatea restului conducătorilor din teritoriu sunt "foşti". Aţi văzut că, din cauza primarilor, chiar dacă nu au fost nomenclaturişti şi care au fost crescuţi în regimul comunist şi li s-a întipărit această manieră de a conduce în sânge, nici la ora actuală n-avem titlu de proprietate. Sunt vaste teritorii care nu au nici măcar 50 la sută titlurile de proprietate. Îi dezinteresează sau chiar frânează acest lucru.

Am încheiat.

Trec la problema mea. Deci, vreau să spun că trebuie să facem abstracţie de poziţia fiecăruia, pe care am avut-o înainte de 1989. Adică nu vreau să mă prevalez de faptul că eu, într-adevăr, am luptat concret împotriva comunismului înainte de '89, ci să trecem peste aceste chestiuni.

În cei 16 ani care au trecut de la Revoluţie, ţara noastră, pe timp de pace, de unitate naţională şi de independenţă, putem spune, chiar a fost distrusă de clasa politică post-decembristă mai rău ca în urma unui război total, a fost distrus aparatul de producţie al ţării.

Deci, cu aceşti oameni, nu mai putem merge. Dacă doriţi să mergem, nu este problemă, eu îmi expun punctul de vedere. Am făcut o statistică din care rezultă că, după '89, funcţiile importante la nivel central şi în teritoriu au fost ocupate numai de foşti comunişti, colegi de-ai lor sau rude de-ale acestora, chiar dacă rudele n-au fost nomenclaturiste. Iată, deci, că trebuie, puţin, să-i dăm la o parte.

Pe scurt, propun următoarele amendamente. 1), după litera c), la art. 1, se introduce următorul amendament: "Directorii din ministere, şefii de departamente din ministere (n-au fost trecuţi) şi cei asimilaţi acestora, din teritoriu şi la nivel local - primării orăşeneşti, Consilii judeţene ale PRM şi PCR..."

Domnul Radu Nicosevici:

Mulţumesc frumos, domnule Manea.

Depoziţia dumneavoastră este scrisă şi este preluată de Comisia de iniţiere.

Mulţumesc frumos.

Stimaţi participanţi,

În acest moment am încheiat audierea publică pe tema: "Lustraţia în România, principiu sau instrument?".

Peste 14 zile veţi avea rezultatele. Vor fi puse la dispoziţia, evident, presei, dizidenţilor politici şi oricine va avea acces la internet o va vedea pe site-ul Camerei, pe pagina colegilor mei care au fost iniţiatori, care, aţi fost uimiţi, care n-au spus nici un cuvânt. Aţi văzut, Pârvulescu, Turcescu n-au vorbit aproape deloc. Avem de lucru din punctul acesta de vedere.

Vreau să exprim încă o dată mulţumirea domnului preşedinte Bogdan Olteanu pentru că a găzduit această audiere publică şi să mulţumim anticipat Comisiei de experţi care are de lucru foarte mult ca, în 14 zile, să vă prezinte sinteza.

Vă mulţumim mult.

Domnul Radu Filipescu:

Am înţeles că este o intervenţie care a fost solicitată, dar pentru care nu s-a făcut înscrierea şi acesta este un criteriu important pentru audieri ca înscrierea să fie făcută la timp.

N-am vrea ca aceste consultări să fie restrânse dar, într-adevăr, este un principiu care este foarte important şi este important ca cei care vin să fie pregătiţi şi să anunţe că vor să vorbească.

Domnul Radu Nicosevici:

Radu, îmi pare foarte rău. Îmi pare foarte rău Radu, noi avem o procedură, există un regulament. Acest regulament trebuie să-l respectăm pentru că este principalul punct tare la acest tip de consultare publică.

În plus, nu putem să facem discriminare între cei care au făcut efortul să scrie o depoziţie scrisă şi au avut trei minute acces la microfon şi cei care nu au făcut acest efort.

Îmi pare rău, aceasta este regula.

Vă mulţumim frumos.

Putem să cerem materiale şi în completare. Este în ordine. Cine are de completat şi de depus materiale, o poate face, în continuare, până după-amiază, la ora 14,00.

Legea lustratiei

Legea lustratie nu este un panaceu. Ci doar sansa de a pune bazele unei altfel de Romanii. Una in care binelui sa i se spuna bine, iar raului rau. In care suferinta sa fie recunoscuta si respectata, iar crimele sa fie pedepsite. O Romanie care sa nu mai fie condusa de slugile lui Gheorghiu-Dej si Ceausescu, ci de o noua clasa politica, ale carei origini sa nu se regaseasca in nomenklatura comunista. Lustratia la care visam dupa decembrie 1989 era mai mult decat lustratie. Era o decomunizare, dupa modelul denazificarii practicate de Aliati in Germania la incheierea celui de-al doilea razboi mondial.
Daca Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara ar fi devenit lege, evolutia Romaniei ar fi fost alta. N-am fi avut mineriade si nici o oligarhie nascuta din impreunarea nomenklaturii comuniste cu ofiterii de Securitate. N-am fi avut derapajele serviciilor secrete, mereu tentate sa faca politie politica, si nici o justitie lenta si obedienta, in care dreptatea o impart uneori fosti militieni, cu studii juridice la fara frecventa. Romania n-ar mai fi inregistrat o hemoragie a creierelor fara precedent in istoria ei.

N-am mai fi avut imperii de carton si nici banci devalizate. Si nici o criza a ostaticilor dupa un scenariu SF. N-ar mai fi trebuit sa alegem raul cel mai mic, facand din Iliescu un Mesia care salveaza Romania din ghearele lui Vadim Tudor. Si nici sa vedem in Basescu unica sansa de a scapa de partidul-stat PSD. N-am fi avut o Curte Constitutionala in care sapte din cei noua judecatori sa fie legati ombilical de un partid politic. Si nimanui nu i-ar fi trecut prin cap sa foloseasca o decizie a Curtii Constitutionale ca pretext pentru a declansa alegeri anticipate.

Istoria ultimilor ani ar fi fost cu totul alta. Cu siguranta, mai putin spectaculoasa. Dar nu de spectacol aveam nevoie, ci de reforme. Pe care Romania nu le-a facut la timp. Dar pe care trebuie sa le faca. Manata acum cu biciul de UE si sub amenintarea amanarii integrarii.

In 1990 proiectele lustratiei si ale decomunizarii au esuat. Romania a pornit impleticindu-se pe drumul tranzitiei. Se parea ca doar biologia mai poate ajuta societatea civila sa-si puna in practica proiectul lustratiei. Parea, deci, o chestiune de timp. Reprezentantii nomenklaturii comuniste, epuizati biologic, urmau sa iasa din scena. Iar noua generatie avea sa le ocupe fotoliile. S-ar fi produs o lustratie tacuta. Acum e limpede ca a fost un calcul gresit. Lucrurile s-au miscat, intr-adevar, din loc. Dar nu intotdeauna in directia cea buna.

Prezumtia ca etajele inferioare ale nomenklaturii, populate cu tineri activisti UTC si UASCR, se vor adapta mai usor la valorile democratice s-a dovedit, in cele din urma, falsa. Odata cu avansarea lor in sistemul de putere, s-a vazut limpede ca ei perpetueaza toate viciile nomenklaturii comuniste. Pe care le-au ascuns sub o frazeologie gaunoasa, dintr-o noua limba de lemn. La vechile vicii au adaugat o doza mai mare de cinism si o goana mai teribila de imbogatire rapida. La fel de falsa s-a dovedit si presupunerea ca cei inca tineri in decembrie 1989, dar care fusesera ingenuncheati de Securitate, nu se vor mai lasa santajati de serviciile secrete. O lege, chiar si tardiva, a lustratiei ar putea curma carierele acestora. Spatiul public ar fi mai respirabil. Nu cu mult. Pentru ca vechea elita politica, pe care ciclurile biologice ar fi trebuit s-o scoata din scena, s-a reprodus la nivelul noilor generatii. Astfel ca astazi avem tineri politicieni premianti doar la materia obedienta si pentru care binele public nu e decat subiect de demagogie. Ei par desprinsi din pozele de epoca ale congreselor partidului unic. Pentru lustratie este irelevant faptul ca sunt progeniturile unor securisti si nomenklaturisti si ca doar gratie “sistemului ticalosit” au putut face cariera. Ei sunt prezenti in spatiul public, unde-si flutura diplomele obtinute pe bani grei la prestigioase universitati din Marea Britanie si Statele Unite. Acelasi proces de clonare s-a petrecut in servicii secrete, in justitie, in armata. Copiii vechilor securisti se pretind azi onorabili ofiteri ai serviciilor secrete. Absolventi ai Academiei de Informatii. Cu diplome de la NATO si certificate de la ORNISS. Poate garanta cineva ca n-au mostenit apucaturile parintilor? Si ca tentatia politiei politice nu le-a ramas in sange?

La fel si in justitie. Piciorus si Tuculeanu nu sunt singuri. Spre culmile instantelor au fost avansati tineri dupa criterii care amintesc mai degraba de organizatii secrete, decat de un sistem de selectie dintr-un stat de drept. Cei care au avut rude generali au putut ajunge pana in fruntea Procuraturii. Stiu sa raspunda la comenzi. Ceea ce creeaza impresia de eficienta. Doar atunci cand sistemul derapeaza, si o face suficient de des, se observa ca nu e vorba de eficienta. Ci de reproducerea spiritului de casta, in slujba politicienilor si a serviciilor secrete specific justitiei comuniste.

Pe toti acestia perspectiva adoptarii unei legi a lustratiei ii amuza. Nu-i poate clinti din fotolii. Poate chiar ei vor adopta o lege a lustratiei. Ar da bine in Europa. Si ar fi in spiritul lui Caragiale. Doar traim in tara lui Caragiale. (Armand Gosu)

In Cehia

La 4 octombrie 1991, s-a trecut la adoptarea unei prime si imperfecte reglementari legislative pentru stoparea accesului in functii de conducere in administratia de stat al nomenclaturistilor si stalpilor puterii totalitare. Legea nr. 451/1991 a Securitatii statului, stipuland “conditiile cerute pentru exercitarea unor functii in organele si organizatiile de stat” din Republica Ceha si Republica Slovaca (asa-numita Lege a lustratiei) a exclus de la anumite functii, gratie actiunii aripii radicale a deputatilor din Adunarea Federala, o categorie anume de persoane din nomenclatura Partidului Comunist, membrii armatei de partid, membrii Securitatii statului, informatorii lor, membrii comitetelor de actiune si studentii scoliti in URSS. Spre deosebire de legea din Germania, adoptata doua luni mai tarziu, aceasta n-a permis accesul cetatenilor la dosare. Forma initiala a legii, semnata si de presedintele Václav Havel, trebuia sa ramana in vigoare o perioada de cinci ani. Inainte de alegerile din primavara anului 1992, fostul dizident Petr Cibulka a dat publicitatii asa-numitele liste neoficiale ale colaboratorilor Securitatii comuniste, care au aparut prin transcrierea registrului dosarelor din comisia parlamentara. In acest timp, din initiativa a 99 de parlamentari de stanga din Parlamentul federal, de Legea lustratiei s-a ocupat Curtea Constitutionala, care, prin sentinta sa din 26 noiembrie 1992, a anulat asa-zisa “colaborare constienta” la cateva categorii specifice (informatori, candidati la colaborarea cu Securitatea si persoane de contact). Dupa dezmembrarea Cehoslavaciei, Legea lustratiei a fost in vigoare doar pe teritoriul Republicii Cehe. In ciuda catorva incidente, s-a reusit indepartarea fostilor functionari ai regimului comunist, inclusiv a informatorilor politiei secrete, din functiile de conducere din administratia de stat. Legea lustratiei, pe care partidele de dreapta nu au avut forta sa o imbunatateasca, iar cele de stanga (comunistii, social-demiocratii) s-o suprime, a devenit un simbol al caii cehe de impacare cu trecutul totalitar. (Pavel Zácek)

In Polonia

Legea lustratiei a fost adoptata in Polonia la 11 aprilie 1997, obligand persoanele care indeplinesc functii publice sa declare daca au lucrat sau au colaborat cu organele de Securitate a statului intre anii 1944-1990. Aceasta lege a fost adoptata la un an dupa aprobarea, la 27 iunie 1996, a Rezolutiei 1096 de catre Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei privind mijloacele pentru eliminarea influentelor negative ale regimului totalitar comunist.

Cu toate ca Legea lustratiei a intrat in vigoare la 3 august 1997, aproape 16 luni a fost un act juridic mort, pentru ca nu s-a reusit formarea Tribunalului de Lustratie. Abia in mai 1998, Parlamentul a adoptat modificarile la Legea lustratiei. Ceea ce a permis crearea la Curtea de Apel din Varsovia a Departamentului Lustratiei, care este unicul organ juridic din Polonia destinat pronuntarii privind conformitatea cu adevarul a declaratiilor de lustratie depuse de catre persoanele care indeplinesc functii publice, indicate in acesta lege.

Unul din scopurile de baza ale legii este crearea unei situatii in care cele mai importante functii din statul polonez sa fie indeplinite de catre persoane care detin nu doar calitati profesionale, ci si morale. Sanctiunea prevazuta in Legea lustratiei consta in interdictia de a indeplini functii publice timp de 10 ani, numai in cazul depunerii unor declaratii neconforme cu realitatea privind colaborarea cu organele de securitate ale statului in perioada dintre 22.07.1944 si 10.05.1990, cand ministrul de Interne a desfiintat aceste servicii.

Prin Legea lustratiei s-a dorit ca declaratiile depuse sa fie prezentate pentru a fi evaluate de catre opinia publica. Recunoasterea prin declaratie de catre persoana lustrata a colaborarii cu serviciile secrete si organele de securitate ale statului totalitar trebuie sa fie un test de sinceritate si credibilitate. Procesul polonez al lustratiei intentioneaza sa confere o transparenta mai mare actului de guvernare si sa inlature posibilitatea de santaj. Legea lustratiei a introdus prezumtia de adevar in declaratiile de lustratie depuse. Acestea sunt controlate de catre Purtatorul de Cuvant al Interesului Public. Daca Purtatorul de Cuvant pune la indoiala adevarul din declaratie, depune la Tribunalul de Lustratie o reclamatie, in scopul inceperii procedurii de lustratie, si atunci Tribunalul va cerceta veridicitatea declaratiei si va emite o sentinta. Purtatorul de Cuvant al Interesului Public nu controleaza declaratiile in care persoana lustrata recunoaste colaborarea sa cu serviciile de securitate ale statului totalitar sau cu serviciile secrete.

Toate dosarele si documentele necesare Tribunalului de Lustratie se afla in gestiunea Institutului Memoriei Nationale - institutie care cerceteaza si publica rapoarte privind istoria Poloniei.

Declaratiile de lustratie sunt depuse de persoane care indeplinesc sau candideaza pentru urmatoarele functii: presedinte al statului polonez, deputat, senator, prim ministru, ministri, ministri adjuncti, directori generali in ministere si institutiile administratiei centrale, persoane alese sau numite de catre primul ministru sau Seim si Senat pentru functii de conducere in stat, magistrati ai Tribunalului Constitutional, ai Curtii Supreme de Justitie, ai Tribunalului Suprem de Administratie, judecatorii tuturor celorlalte curti, toti procurorii si avocatii si de asemenea persoanele care ocupa functii inalte in mass media. (Dupa materiale puse la dispozitie de Ambasada Poloniei la Bucuresti)

ADRIAN CIOROIANU

Un test pentru intreaga clasa politica

Proiectul de Lege a lustratiei are la baza Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara care cerea ca Legea electorala sa interzica, pentru primele trei legislaturi consecutive, dreptul la candidatura, pe orice lista, al fostilor comunisti si al fostilor ofiteri de Securitate. Credeti ca actualul proiect va avea sanse reale de reusita?

Cred ca timpul nu conteaza foarte mult in aceasta ecuatie, pentru ca noi vorbim de un principiu, nu despre nume, nu despre oameni pe care aceasta lege sa ii inlature din politica. Acest principiu este cel al Punctului 8 de la Timisoara, principiu ulterior preluat de deputatul PNTCD, George Serban care, la sfarsitul anilor ’90, a fost initiatorul unei legi similare, din care noi ne-am inspirat. Nu numai noi, ci si colegii nostri de la Partidul Initiativa Nationala (PIN). De ce cred ca are mai multe sanse acum? Lumea a inteles, poate, ca multe din neajunsurile din acesti ani se datoreaza faptului ca aceasta masura nu a fost luata la momentul respectiv. Ea ar fi curatit de atunci si ar fi dat un alt chip vietii noastre politice, dar nu numai politice, ci si economice. In fine, nu cred ca este deloc tarziu, pentru ca nu exista termen de valabilitate pentru adevar si principii. Dupa cum presedintele Iliescu s-a trezit inculpat intr-un proces la 15 ani dupa evenimente, nu vad de ce noi astazi n-am putea lua aceasta masura, in spiritul faptului ca adevarul nu e depasit cronologic.

Si mai am un argument, de natura istorica: inclusiv in ultimii ani ai regimului comunist - ’87, ’88, evident ’89 - Securitatea a avut un plan de racolare a tinerilor. Acesti tineri racolati de Securitate erau in ultimul an de liceu sau la facultate. Ei bine, acesti oameni au acum treizeci si ceva de ani, se apropie de 40, deci e limpede ca germenii activismului politic, ai Securitatii, inca mai plutesc in aerul pe care noi il respiram, inclusiv in Parlament.

Inseamna ca in varful structurilor postcomuniste se afla multi dintre cei care au detinut functii prevazute in Articolul 1?

Sigur. Eu nu ma gandesc la nume. Multi dintre cei care mi-au luat interviuri, privind legea, vorbeau de Ion Iliescu, de Hrebenciuc, de Talpes, de altii. Eu nu ma gandesc la nume, nu am nimic cu nici una dintre aceste persoane. Cred ca ceea ce ne-a lipsit in aceasta perioada a fost acest principiu simplu: ca cei care au facut parte din structurile PCR sa se dea, benevol as spune, o vreme, la o parte din spatiul politic. Acest lucru e necesar pentru a incuraja aparitia unui alt tip de politica si a unui alt tip de politician. Altfel, in conditiile actuale, eu as crede ca tot mersul politic din acesti ani poarta marca unui stil ce decurgea din stilul vechiului PCR.

Cine credeti ca se va opune acestui proiect, ce partide?

Nu judec in ansamblu. Cred ca e greu de spus ca sunt partide care vor vota, partide care nu vor vota. Eu cred ca trebuie sa judecam individual. Astfel, parerea mea e ca acest proiect de lege este un test pentru intreaga noastra clasa politica, indiferent de partid. De exemplu, d-l Adrian Nastase, cu care m-am intalnit intr-un lift in cladirea Camerei Deputatilor, mi-a spus, foarte amabil si surazator, ca spera sa nu astept un vot de la dansul, in privinta acestei legi. Eu i-am raspuns ca nu astept un vot de la dumnealui. Deci nu asta ar fi surpriza. Surprize pot sa apara in randul membrilor partidului aflat la guvernare.

Ce sustinere aveti in PNL?

Nu cei care ma sustin sunt problema, ci cei care ar putea avea rezerve. Sper sa fie o sustinere larga nu numai din partea partidelor aflate la guvernare - PNL, PD, UDMR. De fapt, chiar sunt convins ca vor fi voturi “pentru” din cadrul PSD, de exemplu. Am aceasta convingere intarita de contactele cu oameni din aceste partide.

Legea lustratiei nu e anticonstitutionala

Legea se va aplica la fel pentru toate functiile prevazute in Articolul 1 sau se va avea in vedere importanta functiei? Adica se va face diferenta intre un activist UTC, de exemplu, si un membru al Consiliului de Ministri?

Evident. In mod normal, asa ar trebui sa se faca. Cred, totusi, altceva: in masura in care aceasta lege va deveni efectiva, acesti oameni, care stiu ca au ocupat functii, nu se vor mai propune sau nu vor mai figura pe liste. Eu cunosc foarte bine si experienta anului 2004. Au fost oameni, inclusiv in PNL, care s-au retras in momentul in care un consiliu de onoare si de arbitraj a luat fiecare dosar in parte. Deci, aproape indiferent de functia pe care au avut-o, tind sa cred ca oamenii nu s-ar mai implica in politica.

Care ar fi avantajele proiectului dvs. fata de cel al Legii antinomenclatura, propus de Cozmin Gusa?

Spiritul e acelasi. In fond si dansii, si noi, PNL, am plecat de la acelasi model, oferit de Societatea Timisoara. Diferentele sunt ca legea noastra are o cuprindere mai larga. Si, pe de alta parte, sa nu pierdem din vedere ca are si sustinerea unui fragment politic reprezentativ din Parlament. Legea dansilor a fost doborata la Consiliul Legislativ poate si datorita faptului ca, oricat de curajosi ar fi fost initiatorii, erau intr-un numar restrans. Si asta a permis Consiliului Legislativ sa considere ca ideea PIN ar fi neconstitutionala, lucru care nu se va intampla, sunt convins, cu proiectul nostru.

Nu credeti ca ati putea fi contrazisi din punct de vedere juridic? In proiectul de lege este prevazut ca, in conformitate cu Articolul 53 din Constitutie - “exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans pentru apararea ordinii, a sanatatii ori a moralei publice” -, in aceasta lege este vorba de “curatarea moralei publice”. Ce intelegeti prin morala publica?

In Romania orice este posibil, se cunoaste lucrul acesta. S-ar putea considera ca aceasta lege nu da posibilitatea tuturor oamenilor sa participe la anumite functii si demnitati publice. Dar, personal, am alta perspectiva asupra lucrurilor. Am cazut cu totii de acord ca regimul comunist nu a fost unul tocmai fericit pentru tara, ca sa folosesc un eufemism. Eu cred ca a fost o perioada pierduta, practic. Stiu ca acesti oameni nu sunt vinovati de regimul comunist, nu l-au adus ei, dar sunt totusi oamenii care i-au dat contur, care au animat acest sistem. Drept pentru care, le-as cere cu prietenie sa se retraga o perioada din viata politica a tarii. Nimeni nu le va confisca averile, nimeni nu le va taia capetele pentru ce au facut, nimeni nu le va lua vilele, piscinele si pinacotecile. Este vorba sa se retraga, pur si simplu, o perioada, din viata politica a tarii.

Importanta CNSAS

Alineatul 2 din Articolul 7 prevede ca solutionarea contestatiilor impotriva deciziei prin care se constata ca o persoana a detinut functii prevazute in Articolul 1 se va face de urgenta. Exista vreo mentiune care sa precizeze in cat timp, exact, se vor solutiona contestatiile?

E greu de precizat un termen. Trebuie sa va spun ca, in ecuatia asta, CNSAS-ul capata o importanta foarte mare. Aceasta e ceea ce ma ingrijoreaza, faptul ca pana acum CNSAS a lucrat destul de greu, stiu ca nu totdeauna din vina oamenilor de acolo. Cred ca dansii au fost, in mod intentionat, obligati sa bata pasul pe loc. SRI nu s-a comportat tocmai cooperativ cu ei. Puterea politica, din cate mi-aduc aminte, premierul Adrian Nastase, spunea ca cei de acolo “stau si ling dosare”. Dar CNSAS, in viziunea noastra, capata o importanta foarte mare, pentru ca dansii vor fi acea institutie care sa dea un raspuns unor cereri referitoare la detinerea unor functii in perioada comunista. Altfel, nimeni nu poate verifica. Va dati seama, ar fi practic imposibil. Si nu-mi fac iluzii ca imediat dupa adoptarea legii, CNSAS, dintr-o data, va putea scoate toate dosarele pe care nu le-a gasit niciodata. Ceea ce ne intereseaza este ca aceasta lege sa existe, pentru ca rezultatele ei se vor vedea inevitabil in timp. Puterea politica sper sa fie una in masura sa incurajeze demersul CNSAS, nu sa-l blocheze, cum s-a intamplat in perioada 2000-2004. Deci n-as spune ca aceste contestatii vor fi solutionate intr-o perioada de o saptamana sau o luna. Spun doar ca ele trebuie facute cat mai repede si asta este continutul legii de urgenta.

In privinta accesului - sau a lipsei de acces a - CNSAS-ului la dosare, care credeti ca ar fi solutia?

Aici am o parere foarte limpede: eu cred ca CNSAS trebuie efectiv sa fie pus in posesia documentelor si mai ales a fiselor de cartoteca ale acestor documente, prin care ei sa poata sa se orienteze atunci cand li se adreseaza o cerere. Si, personal, sunt de partea CNSAS in toata aceasta confruntare cu SRI. Cred ca SRI va ajunge, mai devreme sau mai tarziu, sa-si dea seama ca imensa majoritate a acelor documente nu aduceau nici o atingere interesului national. Era vorba, pur si simplu, de urmele unui sistem represiv.

Care sunt costurile implicate de aceasta lege?

Nu sunt, poate, cel mai in masura sa va spun aceste lucruri, dar asa cum am gandit-o noi, ea nu aduce practic nici un cost suplimentar. Nu e vorba de logistica, este vorba pur si simplu de a creste importanta unor institutii precum CNSAS

Nu va temeti ca veti fi acuzati ca initiati o vanatoare de vrajitoare?

Nu, pentru ca stim foarte bine ca nu facem acest lucru. Inca o data spun, nu ne intereseaza nici un fel de nume, nu ne intereseaza oameni, ci un principiu si, pana la urma, relatia pe care noi o avem cu trecutul nostru.

FLORIAN MIHALCEA, Presedintele Societatii Timisoara

Sanse reale pentru adoptarea legii

O Lege a lustratiei nu este ceva nou. Era o urmare logica a Punctului 8 al Proclamatiei de la Timisoara. Noi am facut demersuri pentru o Lege a lustratiei imediat dupa lansarea Proclamatiei de la Timisoara in martie 1990. Au existat mai multe proiecte, printre care amintesc o initiativa legislativa a lui Constantin Ticu Dumitrescu, o schita de proiect nefinalizata, insa, a lui George Serban si o alta initiativa a PNTCD care a folosit materialul ramas de la George Serban. De-a lungul timpului au existat mai multe incercari, dar acestea se faceau intr-un context politic net defavorabil ideii de lustratie. Cred ca nu este niciodata prea tarziu pentru o astfel de lege, atata vreme cat Romania nu a condamnat regimul comunist ca fiind unul criminal, atata vreme cat oameni care au fost in functii de raspundere, prin activitatea lor sustinand regimul comunist, se afla inca in posturi de conducere si sunt persoane influente.

Nu este prea tarziu ca lucrurile sa revina la o normalitate care sa ne faca sa rupem cu acest trecut care inca ne urmareste.

Semnalele pe care le avem din partea partidelor politice aflate la guvernare sunt pozitive. Am facut chiar o incercare pe plan local sa vedem ce sustinere avem printre parlamentarii de Timis. Am fost surprinsi ca, in afara de parlamentarii PSD, care au spus ca mai reflecteaza, si parlamentarii PRM, care au declarat ca nu-i poate interesa o astfel de lege incriminatorie pentru unii dintre ei, ceilalti au semnat adeziuni la acest proiect al legii noastre. Pe de alta parte avem o confirmare din partea PNL care si-a asumat aceasta lege, pe care o va promova in Parlament. Exista, de asemenea, raspunsul pe care presedintele Traian Basescu ni l-a dat la Timisoara, la 12 martie, anul acesta, promitandu-ne ca in el avem un sustinator al proiectului.

Este pentru prima oara cand noi consideram ca un astfel de proiect are sanse reale de a fi adoptat in Parlament.

Dupa 15 ani

Adrian Cioroianu, Mona Musca si Viorel Oancea au initiat un proiect de Lege a lustratiei, inspirat de Proclamatia de la Timisoara, prevazand limitarea accesului la demnitati publice al persoanelor “care au facut parte din structurile de putere si din aparatul represiv al regimului comunist”. Proiectul de lege ii vizeaza pe cei care au detinut urmatoarele functii: activisti salarizati ai PCR si UTC, cadre cu functii de conducere in PCR si UTC, membri ai Consiliului de Ministri, ai Marii Adunari Nationale, si cei aflati in conducerea Uniunii Asociatiilor Studentilor Comunisti, redactori din unitatile de presa si edituri ca organe de reprezentare a politicii PCR si UTC, rectori, decani, cadre didactice din Academia “Stefan Gheorghiu”, procurori, presedinti ai instantelor judecatoresti, ambasadori, reprezentanti ai corpului diplomatic.

De la intrarea in vigoare a legii, cei care ocupa sau candideaza pentru demnitati publice ar trebui sa declare daca au ocupat functii in establishment-ul comunist. In cazul in care persoanele care detin functii publice declara ca au facut parte din structurile comuniste, ele vor fi demise de la data inregistrarii declaratiei.

Proiectul de lege propune inlaturarea, timp de 10 ani, a acestor categorii din anumite functii publice: presedinte al Romaniei; senator si deputat; membru al Guvernului; secretar de stat; sef de sectie al Consiliului Legislativ; director in serviciile de informatii, membru al Consiliului National al Audiovizualului; membru al Consiliului National al Concurentei; membru ale Consiliilor de Administratie al Societatii Romane de Televiziune si Radiodifuziune; in conducerea executiva a Bancii Nationale; in functii de prefect, primar, consilier judetean; de magistrat; membru al corpului diplomatic; director in Inspectoratul General al Politiei.

Parlamentarii liberali care au propus proiectul sustin ca el nu incalca Constitutia. Legea lustratiei nu aduce atingere moralei publice (refuzand dreptul unor persoane de a participa in structurile politice postcomuniste), ci din contra, presupune curatirea acesteia. Orice Constitutie precizeaza in ce conditii poate fi ingradit acest drept. Articolul 53 din Constitutia Romaniei prevede ca “exercitiul unor drepturi sau libertati poate fi restrans numai prin lege, pentru apararea ordinii, a sanatatii ori a moralei publice”.

Se pune intrebarea daca o astfel de lege, aplicata la 15 ani de la caderea comunismului, poate face curatenie in spatiul public.

Fostul presedinte Ion Iliescu crede cu tarie ca legea este “nedemocratica”, intrucat propune eliminarea “unor categorii de ansamblu”. Adrian Nastase afirma ca o astfel de lege era “de inteles” in ’91-’92, insa acum este prea tarziu pentru a mai pune o astfel de problema. Chiar si atunci cand era “de inteles”, Nastase nu a sustinut un asemenea proiect.

Prima incercare de a limita accesul la functii publice al persoanelor care au facut parte din structurile comuniste a fost Proclamatia de la Timisoara. Ea urmarea sa redea sensul anticomunist - nu doar anti-ceausist - al revolutiei. Punctul 8 al Proclamatiei propunea interdictia pentru membrii fostei nomenclaturi, activistilor si ofiterilor de Securitate de a ocupa functii publice. Proclamatia de la Timisoara a fost preluata de participantii la manifestatia maraton din Piata Universitatii din 1990, care exprimau nevoia unei purificari morale, de “lustratie”. Reactiile oamenilor politici aflati la guvernare au fost violente.

In 1997, a fost initiata Legea accesului la functiile publice, de catre C.T. Dumitrescu, dar Consiliul Legislativ a respins-o pe motiv ca era “neconstitutionala”. Pana la urma a fost votat, intr-o forma ciuntita, proiectul Legii de deconspirare a politiei politice comuniste. In 1999, deputatul taranist George Serban a initiat un proiect de Lege a lustratiei. PNTCD a depus proiectul in Parlament, fara sorti de izbanda, insa.

In aprilie 2005, a fost initiat proiectul de Lege antinomenclatura, de catre Cozmin Gusa, liderul PIN. Proiectul se refera la fostii nomenclaturisti si prevede interzicerea accesului lor la demnitati publice. Proiectul a fost respins de Consiliul Legislativ ca fiind “neconstitutional”. (Anca Simitopol)

Opinii

CONSTANTIN TICU DUMITRESCU

Pentru prima data dupa revolutie problema lustratiei a fost foarte bine exprimata in Proclamatia de la Timisoara de catre George Serban. Devenit parlamentar, m-am dedicat procesului comunismului, deconspirarii Securitatii, lustratiei si anularii tuturor condamnarilor politice din perioada 1945-1989. Am avut la un moment dat iluzia ca va incepe procesul comunismului, fiindca s-au demarat lucrurile, m-am tot zbatut, am primit un ajutor foarte solid si serios din partea presei, insa, odata cu moartea lui Nicolski si Draghici, s-a blocat procesul.

Am depus un proiect de Lege a lustratiei la Senatul Romaniei in 1994. Acesta este primul proiect de Lege a lustratiei. Eu l-am intitulat: Proiect de lege privind accesul la functiile publice si politice ale fostilor demnitari comunisti si al membrilor aparatului represiv. Ma refeream la toata gama, nu numai la securisti, ci si la militieni, judecatori militari. Dupa doi ani, Consiliul Legislativ da un raspuns prin care practic inmormanteaza initiativa, avizul fiind negativ. Au spus ca proiectul e neconstitutional si in contradictie cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului.

Dar in Romania, Constitutia a fost facuta cu schepsisul iliescian. Constitutiile din celelalte tari sunt facute in asa maniera incat lasa deschise initiativele de acest fel. N-am facut nimic nici cu deconspirarea Securitatii. Motivul pentru care mi-am retras paternitatea acestei legi a fost faptul ca nu putem vorbi de o asemenea lege decat daca detinatorii de arhive - nu numai SRI - predau spatiile si logistica din dotare. Dar mi s-a scos din proiect acel articol in care spuneam ca predarea are loc cu spatiile si logistica din dotare. S-a introdus, de asemenea, expresia “siguranta nationala”. Eu nu pot sa concep ca dupa 15 ani arhivele Securitatii mai pot fi impartite in cele care aduc atingere si cele care nu aduc atingere sigurantei nationale.

Ma bucur ca, dupa 15 ani, oameni mai tineri reiau ideea lui George Serban din Proclamatia de la Timisoara si initiativa mea parlamentara din 1994. Dar n-am dreptul sa nu fiu sincer. Aceleasi motivatii care au stat la baza Consiliului Legislativ, care a dat aviz negativ atunci, sunt si acum tot atat de valabile.

Mai mult decat atat, nimeni mai mult ca mine n-a testat, as putea sa spun pe propria piele, modul de a gandi si de a vota ale parlamentarilor.

Eu nu vad Partidul Democrat, de exemplu, nu mai zic de Partidul Conservator, de PSD sau PRM, votand aceasta lege. M-as bucura daca macar toti liberalii ar vota legea. Am si o retinere. Ca la baza acestor initiative sa nu se gaseasca si interese demagogice, electorale.

MARIUS OPREA

Fara Legea lustratiei nu putem face curatenie niciodata, asa ca e mai bine acum decat niciodata. Tocmai de aceea m-am numarat si ma numar printre sustinatorii acestei legi. Activistii de partid si securistii nu au granite politice. Am constatat, de-a lungul timpului, ca ii intalnim in toate partidele. Ca o paranteza, sa nu uitam ca nu PDSR a fost impotriva “legii Ticu Dumitrescu”, ci chiar oameni din propriul partid al initiatorului legii. Dincolo de povestile despre trecutul parlamentar al Romaniei si esecurile de a face curatenie in haznaua securisto-comunista, mostenita de la vechiul regim, trebuie sa mai observam un lucru: ca, din nefericire, pe fondul intereselor ascunse, al neputintei sau chiar al prostiei, aceasta hazna a ramas necuratata. Tocmai de aceea cred ca Legea lustratiei are sens, si asta cu atat mai mult cu cat cei care ne trimiteau la adunat cartofi sau care ne ascultau telefoanele astazi sunt parlamentari sau sefi de servicii secrete. Cred ca nu a disparut comunismul in Romania, ci doar ca o patura a lui s-a privatizat. Impotriva acelora care au intrat pur si simplu in afaceri, o Lege a lustratiei nu poate functiona. Dar ei nu pot face afaceri curate, bazate pe regulile economiei de piata. Adoptarea unei Legi a lustratiei le-ar putea taia bratul de acoperire al afacerilor de tip mafiot pe care fostii securisti si activisti le deruleaza cu sprijinul colegilor lor ramasi “in aparatul de partid si stat”. In momentul in care PD a decis sa schimbe steagul si sa devina partid popular, el trebuie sa ia ca litera de lege rezolutiile PPE. Intre acestea, Legea lustratiei este la loc de frunte. PNL a fost initiator al legii. Avem o majoritate parlamentara, chiar daca discutabila, care ar putea vota legea. Problema care se pune nu este una a partidelor care sustin sau nu o astfel de lege. Este vorba de ceea ce pastorul Joachim Gauck, cel care a deschis arhivele STASI, ne-a spus in 1997, si anume, ca asemenea legi nu cunosc culoare politica. Daca votul e secret, surprizele pot fi mari, pentru ca oamenii care au ajuns la varf, in diferite partide, in fotolii parlamentare sau guvern nu pot vota in defavoarea lor, daca au colaborat cu fostul regim. Singura modalitate prin care Legea lustratiei ar putea izbandi in Romania ar fi ca de la inceput sa se stabileasca modalitatea de vot, si anume, vot deschis. Si atunci ii vom vedea.

CRISTIAN PIRVULESCU

Legea lustratiei are o dubla utilitate: politica si etica.

Faptul ca o astfel de lege nu a fost promovata acum 15 ani nu este un argument ca nu poate fi realizata astazi.

Multe din efectele negative, datorate inexistentei unei Legi a lustratiei, s-ar putea diminua daca legea ar fi adoptata acum. Un exemplu concret il reprezinta reforma justitiei. Daca am adopta legea, multe dintre problemele justitiei si-ar gasi rezolvarea.

STELIAN TANASE

In 1990 si eu si altii am promovat aceasta idee vehement. De asemenea, fenomenul Piata Universitatii s-a organizat in jurul Proclamatiei de la Timisoara. Si asa, lucrurile care par ca s-au nascut ieri, s-au nascut de fapt, acum 15 ani.

A existat o miscare in societatea romaneasca in 1990, dar din pacate nu s-a reusit impunerea unei asemenea atitudini la nivel mare. Alegerile din 20 mai au avut rezultatul pe care l-au avut si evident ca nomenclaturistii au apucat nu numai sa conduca tara, din punct de vedere politic, dar sa ocupe si economia, sa domine si mass-media.

Ce inseamna lustratia astazi? Este o ciorba reincalzita si nu stiu ce efect ar mai avea. Mi se pare un spectacol mediatic, mai degraba, decat o atitudine reala in zona politica.

DENNIS DELETANT

Confruntarea cu trecutul communist

In timp ce Romania a dobandit credibilitate internationala pentru progresele obtinute in ultimii trei ani pe calea atingerii criteriilor de aderare la UE, pe masura ce presedintele Traian Basescu castiga puncte pentru curajul cu care infrunta coruptia de la varful elitei politice, in Statele Unite si in cateva state ale Uniunii Europene s-a accentuat ingrijorarea ca, in lipsa lustratiei, calitatea democratiei romanesti are de suferit.

Termenul lustratio era folosit in latina medievala cu referire la un sacrificiu sau la o ceremonie prin care erau purificate orasele, ogoarele sau populatiile contaminate de criminalitate, boala sau alte necazuri. El a reintrat in vocabularul politic in 1989, dupa caderea comunismului in Europa Centrala si de Est. In Cehoslovacia el fusese folosit de arhivari inca dinainte de 1989 pentru a descrie procesul prin care persoanele erau verificate daca figureaza intr-o anume baza de date (de exemplu, printre colaboratorii Gestapoului). El a ajuns la o circulatie mai larga in engleza, dar si in alte limbi, in urma conflictului dintre ministrul cehoslovac de Interne Richard Sacher, primul ministru de Interne necomunist dintr-o tara a Pactului de la Varsovia, dupa mai bine de 40 de ani, si Zdenek Formanek, directorul UOUD (succesorul StB, serviciul secret din perioada comunista). Sacher si Formanek se acuzau reciproc ca rascolesc dosarele StB-ului ca sa afle care dintre noii parlamentari si ministri fusesera informatori.

Lustratia e imposibila in conditiile blocarii accesului la arhivele Securitatii

La fel, in Romania de la inceputul anilor ’90 s-au produs scurgeri de informatii din dosarele Securitatii, motivate prin dorinta de a compromite diversi oameni politici. Accesul la aceste dosare a fost reglementat de-abia la 9 decembrie 1999, prin promulgarea Legii privind accesul la dosarele personale si deconspirarea Securitatii ca politie politica. Legea le-a acordat persoanelor private dreptul de a consulta orice dosare deschise de Securitate pe numele lor. Ea a permis, de asemenea, accesul neingradit la documentele Securitatii (cu exceptia celor referitoare la siguranta nationala) pentru membrii Colegiului de conducere al nou infiintatului CNSAS (Consiliul National pentru Studierea Arhivelor fostei Securitati), compus din 11 persoane desemnate de partidele politice parlamentare. In plus, Consiliul a fost abilitat sa verifice, la cererea oricarui cetatean roman, daca un anume candidat sau ocupant al unei functii publice a fost ofiter sau informator al Securitatii. O importanta scapare a legii a fost ca pozitia CNSAS fata de SRI era aceea de simplu petitionar. Potrivit legii, SRI era obligat sa predea custodia arhivelor Securitatii catre CNSAS, dar fara sa existe vreun termen-limita pentru aceasta operatiune. De-abia la inceputul acestui an, in urma presiunilor exercitate de presedintele Basescu si sub reflectoarele unei intense dezbateri publice, SRI a anuntat ca incepe transferul dosarelor catre CNSAS. Chiar si asa, SRI a respins cererea CNSAS de a prelua si indexul (cartoteca) dosarelor, transformand studierea acestora de catre Consiliu intr-un proces extrem de anevoios si complicat. Pana in prezent, doar 20.000 de dosare din cele aproximativ 1.500.000 au fost predate. Mai mult, fosti dizidenti care si-au consultat dosarele afirma ca acestea sunt incomplete. Afirmatii plauzibile.

In cazul blocarii accesului la dosarele nemodificate ale Securitatii, lustratia devine imposibila.

Lustratie si decomunizare

Situatia contrasteaza evident cu sistemul din Republica Ceha, Ungaria si Polonia (am omis comparatia cu dosarele Stasi si lustratia din Germania de Est, intrucat aceasta a incetat sa fie un stat independent dupa reunirea cu Germania Federala). Desi termenii de “lustratie” si “decomunizare” sunt considerati sinonimi, trebuie operata o distinctie intre masurile luate impotriva fostilor angajati si colaboratori ai aparatului comunist de securitate si tentativele mai ample de a-i impiedica pe fostii membri ai Partidului Comunist sa ocupe anumite functii publice. Din aceasta perspectiva, trebuie mentionat Punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara. Doar aceasta poate fi corect descrisa ca “decomunizare”(1). Este de asemenea important sa se faca distinctie intre verificarea persoanelor pentru legaturile din trecut cu serviciile secrete comuniste, neurmata de vreo sanctiune, si excluderea lor din viata politica in temeiul existentei unor astfel de legaturi.

Prima Lege a lustratiei - adoptata in Cehoslovacia

Cel mai radical exemplu de lustratie/decomunizare din fostele state comuniste este Legea cehoslovaca a lustratiei din octombrie 1991, care combina verificarea cu excluderea din anumite functii, atat pentru ofiterii serviciilor secrete, cat si pentru activistii de partid. Aceasta ii excludea pe activistii comunisti de la nivel de district in sus, pe ofiterii StB, pe rezidenti, agenti, informatori si candidati, precum si pe angajatii militiei, de la detinerea unei game de functii publice (aproximativ 9.000 de posturi) pana in 1996. De remarcat ca legea nu ii impiedica sa candideze in alegeri, si nici nu se aplica fostilor ministri ai Internelor sau Justitiei. Ofiterii StB nu puteau sa faca parte din serviciul postcomunist de securitate FBIS (fostul UOUD), daca lucrasera in directiile de contrainformatii sau daca condusesera departamente; directorul FBIS sau ministrul federal de Interne puteau, totusi, sa aprobe derogari(2). Detinatorii functiilor in cauza sau candidatii la ele trebuiau sa ceara Ministerului de Interne un certificat care sa confirme ca nu avusesera legaturi cu StB. Legea a fost suspendata in Slovacia dupa 1 ianuarie 1993, dar in Republica Ceha ea a fost extinsa pana in 2000 si, apoi, pe durata nelimitata.

De ce a fost Cehoslovacia prima tara postcomunista care a recurs la lustratie? In primul rand, pentru ca noua elita politica, in special presedintele Havel, si-a construit discursul politic pe baza unui limbaj al responsabilitatii. Fiind constiente ca majoritatea cetatenilor era marcata de compromisurile cu fostul regim, multe personalitati cu impecabile dovezi de dizidenta au sustinut ca trebuie facuta diferenta intre cei care au suportat cu resemnare dominatia comunista si cei care au decis in cunostinta de cauza sa ajute la perpetuarea acesteia, fie detinand anumite functii, fie acceptand colaborarea cu StB-ul. Din perspectiva multor dizidenti, cei din ultima categorie se faceau atat de vinovati, incat erau exclusi de la orice functie publica. In al doilea rand, lustratia era consecinta involuntara a optiunii pentru o tranzitie legala, care a prescris procesele sumare ale fostilor lideri. Pana in octombrie 1991, cand a fost adoptata Legea lustratiei, procurorii reusisera sa acuze doar 12 ofiteri ai StB prin prisma legislatiei in vigoare inainte de 1989, dar fara sa obtina vreo condamnare. Politicienii s-au orientat deci catre o modalitate de sanctionare rapida si in afara sferei penale(3).

Zece initiative legislative pentru lustratie in Ungaria

In Ungaria, lustratia a fost ceruta inca din 1990 si pana la sfarsitul lui 2002 se inregistrasera nu mai putin de zece initiative legislative. Prima din acestea, propunerea esuata Demszky-Hack, din 1990, a fost initiata de doi membri ai formatiunii liberale din opozitie, Alianta Liberilor Democrati (SZDSZ). Dar inaintea ei, in iunie 1990, membrii aripii dreptei radicale a Forumului Democratic Maghiar, aflat la guvernare, ii prezentasera premierului József Antall proiectul Justitia, un program in 11 puncte care cerea suspendarea si verificarea persoanelor din fruntea institutiilor publice si sanctionarea celor responsabili pentru “situatia catastrofala” a tarii.

In mai 1991, guvernul a definitivat o propunere ceva mai retinuta care, dupa trei ani, a dus la aparitia legii ce stipula verificarea celor ce ocupau intre 10.000 si 12.000 de functii oficiale. Obiectivul era lamurirea legaturilor acestora din trecut cu politia secreta comunista, cu “echipele contra-insurgente” care inabusisera revolutia din 1956 si cu formatiunea fascista “Crucile cu sageti”. Lista posturilor afectate, la fel de ampla ca in Cehoslovacia, includea: parlamentari; ministri, secretari si subsecretari de stat, directori din ministere, ambasadori si alti functionari superiori civili si militari; directorii, directorii adjuncti si redactorii-sefi ai Televiziunii si Radioului de stat, precum si ai agentiei nationale de stiri, de asemenea redactorii-sefi ai publicatiilor cotidiene si saptamanale cu tiraje de peste 30.000 de exemplare; toti judecatorii si procurorii; primarii si presedintii consiliilor regionale; sefii departamentelor din universitatile si colegiile de stat; conducatorii firmelor de stat. In 1996, Parlamentul, dominat intre timp de Partidul Socialist (fostul Partid Comunist), a adoptat o lege care a redus numarul celor intrati sub incidenta legii de verificare la doar 500-1.000 de pozitii, intre care parlamentari, ministri si cei mai importanti functionari din administratia publica, justitie, institutii de stat si media.

In anul 2000, guvernul anticomunist de dreapta al FIDESZ-Partidul Civic Maghiar (FIDESZ-MPP) a extins din nou aria de aplicare a legii, incluzand toti redactorii-sefi din radio, televiziune si Internet, personalul de la cotidianele si revistele “influente”, toti judecatorii, procurorii si membrii prezidiilor nationale si regionale ale partidelor politice care primeau subventii guvernamentale. Toti acestia insumau aproximativ 7.000-8.000 de functii. Data de expirare a legii a fost si ea extinsa de la termenul initial - anul 2000 -, pana in 2004. In fine, dupa ce s-a aflat in vara lui 2000 ca noul premier, Péter Medgyessy, din Partidul Socialist Maghiar (MSZP), succesorul Partidului Comunist, colaborase cu politia politica comunista, atat guvernul, cat si opozitia FIDESZ au produs propuneri alternative pentru o noua lustratie, mai drastica(4).

Conceptul de lustratie in Polonia

Primul guvern postcomunist al Poloniei a respins in mod explicit conceptul lustratiei, ilustrativa fiind faimoasa promisiune inaugurala a lui Tadeusz Mazowiecki, de a trage o “linie groasa” dupa trecutul comunist. Totusi, in 1990-’91, o atitudine mai radicala a fost reclamata de aripa de dreapta a Solidaritatii, care se simtea exclusa din guvernul lui Mazowiecki. In 1991, scurta guvernare de dreapta a lui Jan Olszewski a decis ca Ministerul de Interne trebuie sa-i verifice pe toti oficialii rezultati din alegeri daca au avut legaturi cu serviciile secrete comuniste si sa pregateasca un proiect de lege pentru accentuarea lustratiei. Acest proces a culminat prin denuntarea a 64 de parlamentari (printre care multi veterani ai opozitiei democratice) de catre ministrul de Interne Antoni Macierewicz. Scandalurile care au urmat au dus direct la caderea guvernului Olszewski(5).

Lustratia a revenit in discutie de-a lungul anilor ‘90, pe masura ce viata politica poloneza se polariza in jurul atitudinilor fata de trecut, prilejuite de victoria fostilor comunisti in alegerile parlamentare din 1993 si cele prezidentiale din 1995. In decembrie 1995 au aparut acuzatii ca premierul ex-comunist, Józef Oleksy, facuse spionaj pentru URSS si Rusia. Ca rezultat, Polonia a adoptat in iunie 1997 o Lege a lustratiei care ii privea pe toti demnitarii alesi, de la presedinte in jos, incluzandu-i pe candidatii parlamentari, pe toti ministrii si functionarii superiori cu rang superior viceguvernatorilor regionali; judecatorii si procurorii; personalitatile din presa tiparita si electronica. In urma amendamentelor adoptate in 1998, obiectivele legii au fost largite, pentru a-i include pe toti avocatii, facand ca numarul total al persoanelor vizate de Legea lustratiei sa ajunga la aproximativ 20.000. Pe 18 decembrie 1998, Parlamentul a infiintat Institutul Memoriei Nationale - Comisia pentru Cercetarea Crimelor impotriva Natiunii Poloneze (IPN). Institutia a devenit custodele legal al dosarelor politiei politice (StB) si al celor legate de ocupatia nazista, aceste documente fiind acum administrate de IPN si accesibile atat cercetatorilor, cat si persoanelor private.

Milan Kundera a oferit cel mai bun argument in favoarea deschiderii dosarelor de politie politica: “Revolta individului impotriva puterii inseamna lupta memoriei impotriva uitarii”. Evitand sa-si infrunte trecutul, societatea romaneasca victimizeaza o data in plus victimele opresiunii. Dupa cum spunea arhiepiscopul sud-african Desmond Tutu, vorbind despre abuzurile apartheidului, “Trebuie sa privim in ochi fiara opresiunii si s-o intimidam, sa n-o lasam sa treaca nestingherita”. Lustratia nu este destinata sa masoare vinovatia, rolul ei este sa identifice responsabilitati si sa obtina de la uneltele opresiunii recunoasterea acestor responsabilitati. Daca societatea romaneasca nu se ocupa de demonii sai, va avea de-a face cu ei si in viitor.

Note:

1 Aleks Szczerbiak, Dealing with the Communist Past or the Politics of the Present?

Lustration in Post-Communist Poland, Europe-Asia Studies, vol. 54, nr. 4 (2002), p. 553. 2 Kieran Williams, Dennis Deletant, Security Intelligence Services in New Democracies : The Czech Republic, Slovakia and Romania (Studies in Russian and East European

History and Society) London; New York: Palgrave, 2001, p. 74.

3 Ibid., pp. 73-74.

4 Am extras aceste detalii din Kieran Williams, Aleks Szczerbiak, Brigid Fowler, Explaining Lustration in Eastern Europe: A Post-communist politics approach, Sussex European Institute Working Paper, Nr. 62, 2003, pp. 6-7.

5 Ibid., pp. 7-8.

Traducere de Dan Goanta

Pagini realizate de Anca Simitopol

sursa: revista22.ro

CHEMARE LA ACTIUNE

Avem ocazia sa ne exprimam opinia, intr-un mod structurat si organizat, fata de un subiect care ne-a framantat si a ramas nerezolvat inca din 1990, de cand noi romanii am hotarat sa ne schimbam sistemul din cel comunist intr-unul democratic.

Lustratia in Romania: principiu sau instrument?

Initiatorii va propun sa va aplecati asupra acestei teme revenita in actualitatea internationala, inclusiv pe masa decidentilor nostri si sa incercam sa ne raspundem la un set de intrebari care desigur ne vor defini mai bine cadrul in care dorim sa aiba loc o posibila reglementare pe subiect.

Initiatorii isi doresc sa ofere un cadru de dezbateri riguros si accesibil, prin procedura de audieri publice,  astfel incat o posibila agenda incarcata sa nu va opreasca sa va exprimati opinia.

Prin aceasta procedura va invitam sa va exprimati opinia in scris, de maxim 2 pagini A4, raportat la motivatia atasata. Va rugam sa o transmiteti la una din adresele electronice: consultare@advocacy.ro sau consultare@audieripublice.ro alaturi de formularul de inscriere completat cu una din optiunile dumneavoastra: transmiteti in scris, intentionati sa o sustineti si verbal la audierea publica din 25 mai 2006, la sala Nicolae Iorga din cladirea Parlamentului Romaniei, sau doriti sa fiti simplu spectator in sala.

Va aducem la cunostinta ca o comisie de experti va analiza toate depozitiile depuse in scris si verbal, va efectua un raport sinteza in urmatoarele 10 zile lucratoare si va prezenta public rezultatul opiniilor colectate, completat cu concluzii si recomandari pentru decidentii politici, printr-o conferinta de presa.

In cazul in care ne-ati oferit posibilitatea contactarii, prin completarea formularului de inscriere, veti primi raportul expertilor la adresa mentionata.

Va subliniem ca regula procedurii de audiere publica solicita celor ce sunt interesati sa sustina o opinie verbala, ca aceasta sa fie prezentata intai in scris pana la data de 23 mai orele 18:00. Opinina verbala va avea o durata de max. 3 min. pentru potentarea ideilor principale din opinia scrisa. Nu se pot inscrie la cuvant decat cei care au transmis punctul de vedere in scris pana la data mentionata.

Pentru cei interesati s-au colectat note bibliografice, proiectul de lege a lustratiei trecut prin senat, raportul comisiei europene cu privire la condamnarea regimului comunist, legislatie echivalenta din tari ex comuniste la www.audieripublice.ro si www.cdep.ro . De asemnea se regaseste prezentata in extenso, procedura de audieri publice, pe care o vom practica cu aceasta ocazie.

Acest eveniment este facut posibil cu sprijinul nemijlocit al Camerei Deputatilor din Parlamentul Romaniei – Dl Bogdan Olteanu – presedinte, D-na Mona Musca – deputat, Dl Viorel Oancea – deputat, Dl – Eugen Nicolaescu – deputat, Adrian Cioroianu – senator.

Cu increderea in participarea Dumneavoastra la eveniment,

Cu consideratie,

Intitiatorii:

Societatea Timisoara                                      Florian Mihalcea - presedinte

Asociatia ProDemocratia                                Cristian Pirvulescu - presedinte

Societatea Jurnalistilor Profesionisti               Robert Turcescu - presedinte

Academia de Advocacy                                 Radu Nicosevici - presedinte    

Lustratia in Romania: principiu sau instrument?

- Motivatia initiatorilor -

“Romania este o tara favorizata, plina de energie si emotivitate. Aici se intampla intotdeauna cate ceva. Foarte putine sunt tarile care mai au asemenea caracteristici.  “ – fragment din mesajul lansat de cunoscutul disident rus Vladimir Bukovski, prezent la Intrunirii Rezistentei Anticomuniste – Brasov 12 mai 2006.

Este lustratia necesara romanilor? Prezenta fostilor activisti si a fostilor ofiteri de Securitate si a colaboratorilor acestora mai impiedica progresul Romaniei? Sunt un pericol real pentru democratia din Romania? Cui sa aplicam o eventuala lege a lustratiei? Pentru ce perioada? In ce mod?

Acestea sunt intrebari care inca ne mai framanta pe noi romanii. Vrem o purificare, vrem ca cei care au avut un rol in distrugerea societattii romanesti inainte de 1989 sa stea o vreme de-o parte de parghiile puterii, dar nu avem incredere ca vom reusi cu adevarat si/sau nu stim cat de coerent este demersul nostru.

Ce spun europenii? Si ei si-ar dori un efect al lustratiei in tarile ex-comuniste. Dar nu cu orice pret, nu sub forma de razbunare sau revansa. Pozitia Consiliului Europei este in acord cu existenta unei reglementarari a lustratiei in conditiile in care efectul acesteia trebuie sa se produca catre acele persoane care sunt un pericol real asupra democratiei. Si nu pentru multa vreme, o perioada de 5

ani este suficienta pentru anihilarea fortelor distructive, inca in viata.

“Va solicitam in mod ferm sa condamnati regimul comunist din Romania ca nelegitim si criminal". Astfel incepe Apelul adresat presedintelui Traian Basescu, la 16 ani de la Proclamatia de la Timisoara, de peste 30 de organizatii neguvernamentale de prestigiu. Documentul este semnat de peste 300 de personalitati al caror crez este ca adevarata reforma morala a Romaniei nu poate incepe fara asumarea si infierarea ororilor trecutului. Apelul pentru condamnarea crimelor comunismului a fost citit, ieri, la Grupul pentru Dialog Social (GDS), in prezenta mai multor militanti anti-comunism, de maestrul Victor Rebengiuc. Semnatarii sustin ca o condamnare oficiala a crimelor comunismului "trebuie facuta cat mai curand posibil", ei sugerandu-i presedintelui Basescu ca declaratia publica ar trebui facuta la data de 22 aprilie, cand "aniversam inceputul manifestatiei anticomuniste din Piata Universitatii, cel mai lung miting anticomunist din istorie (52 de zile si de nopti fara intrerupere)".

Initiatorul Apelului este Sorin Iliesiu, vicepresedintele Aliantei Civice, membru al Societatii Timisoara. Printre organizatiile semnatare se numara GDS, Asociatia Pro Democratia, APADOR-CH, Liga pentru Apararea Drepturilor Omului, Societatea Academica din Romania, Fundatia pentru o Societate Deschisa, Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania, Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei, Alianta Civica, Blocul National al Revolutionarilor, Fundatia Academia Civica, Fundatia "Timisoara '89". In cadrul listei de peste 300 de semnaturi in nume personal se regasesc nume sonore: Constantin Ticu Dumirescu, Stelian Tanase, Vladimir Tismaneanu, Andrei Plesu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu; Stejarel Olaru, Vitalie Ciobanu, Adrian Cioroianu; Mircea Cartarescu, Mircea Diaconu, Ioan Grosan, Radu F. Alexandru, Ion Caramitru, Stefana Bianu, Ana Blandiana, Maria Bratianu, Doina Cornea, Nicolae Corneanu - mitropolitul Banatului, Sorin Dumitrescu, Dinu Zamfirescu, Serban Radulescu Zoner, Marius Oprea, Ion Mihai Pacepa. Lista semnaturilor apare la adresa http://gds.ong.ro/apel.doc si va fi reactualizata in functie de evolutia adeziunilor.

In Apel se subliniaza ca solicitarea condamnarii comunismului a fost exprimata de societatea civila inca din 1990 si este in consens cu Rezolutia 1481 adoptata la data de 25 ianuarie 2006 de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei privind necesitatea condamnarii crimelor comise de regimurile comuniste totalitare. "Aceste crime trebuie condamnate nu doar pentru a raspunde unei recomandari a Consiliului Europei, ci pentru a raspunde vointei poporului roman, manifestata inca din primele ore ale revolutiei anticomuniste", se precizeaza in textul documentului. In sprijinul solicitarii lor, semnatarii - reprezentanti ai ONG-urilor sau, in nume propriu, majoritatea figurilor marcante ale intelectualitatii romanesti - arata ca, incepand din 1990, condamnarea comunismului de catre societatea civila s-a concretizat intr-un volum urias de marturii si documente.

In opinia presedintelui AFDPR, Constantin Ticu Dumitrescu, apelul trebuie sa se refere in mod explicit la "recunoasterea, asumarea si condamnarea genocidului comunist". Iar un astfel de mesaj sa fie prezentat de seful statului in fata Parlamentului, urmand ca alesii sa se exprime, nominal, pro sau contra. "Sa vedem cine se impotriveste", a adaugat liderul AFDPR. Fostul sef al statului, Emil Constantinescu, a apreciaza ca "Romania are nevoie de repere morale ca de aer", aratand ca si alte tari cu trecut comunist, precum Slovacia si Polonia, continua sa promoveze masuri specifice lustratiei .- articol Ovidiu Banches – Ziua – sambata 11 martie 2006

Toate incercarile de a reglementa lustratia ne-au evidentiat tehnicalitati, metode, abordari care nu reusesc insa sa ne convinga de viabilitatea aplicarii, de increderea ca am solutionat si incheiat aceasta problema. Disputele, controversele si dialogul pe marginea acestui subiect sunt inca prezente pentru ca nu suntem clarificati, intr-o pozitie generalizata, cu diferitele aspecte pe care le provoaca si anume:

a)      cum definim, ce inseamna “morala publica”?

b)      ce este lustratia? Cum este ea perceputa? E un principiu sau un instrument?

c)      ce criterii putem defini si putem sa le aplicam pentru a demonstra ca o persoana este un pericol real pentru democratie?

d)      Care ar fi cadrul de aplicare al legii lustratiei ? De la ce nivel de varsta este necesar sa isi produca efectul o posibila lege a lustratiei? Pana la ce nivel administrativ ar trebui sa isi produca efectul? Pana la comuna? Pana la o comunitate de 200 de case?

e)      Apararea democratiei in Romania, printr-o lege a lustratiei, este un motiv suficient pentru a ingradi dreptul de a alege? Dar dreptul de a-si exprima opinia?

f)       Pot actualele institutii din Romania sa aplice aceasta lege? Sunt ele pregatite? Care dintre institutiile prezente este cea mai in masura sa puna in practica legea lustratiei? CNSAS? Autoritatea electorala permanenta? Institutia Prefecturii (ca reprezentant al Guvernului in teritoriu)? Ministerul Justitiei? Alte institutii? Este necesara crearea unei institutii coordonatoare?

La aceste intrebari va invitam sa va aduceti contributii clarificatoare cu increderea ca vor sprijini in masura substantiala decizia politica in scopul unei reglementari care sa ne atinga asteptarile.

Adaugam proiectul de lege al lustratiei care a parcurs traseul decizional al Senatului, bibliografia pe care am reusit sa o inventariem si care este disponibila la www.audieripublice.ro, alaturi de instructiuni de participare la eveniment.

Cu increderea in democratie participativa,

Va asteptam opinia,

Intitiatorii:

Societatea Timisoara

Asociatia ProDemocratia

Societatea Jurnalistilor Profesionisti

Academia de Advocacy

Cu sprijinul nemijlocit al Camerei Deputatilor din Parlamentul Romaniei – Dl Bogdan Olteanu – presedinte, D-na Mona Musca – deputat, Dl Viorel Oancea – deputat, Dl – Eugen Nicolaescu – deputat, Adrian Cioroianu - senator

Timisoara la 15 mai 2006

Formular de înregistrare

Informaţii personale :

Nume________________________________________________________________

Funcţia_______________________________________________________________

Firma/Institutia/ Asociaţia _______________________________________________

Adresa_______________________________________________________________

Telefon_________________________Fax __________________________________

Adresa de e-mail_______________________________________________________

Doresc să particip la Audierea publica privind “Lustratia – principiu sau instrument.” prin :

transmiterea unei depoziţii scrise;

transmiterea unei depoziţii scrise şi susţinerea ei verbală în timpul audierii publice;

prezenţa în sală în timpul audierii publice. 

Audierea publica va avea loc joi 25 mai orele 11:00, in sediul Camerei Deputatilor, Bucuresti, intrarea Izvor, la sala Nicolae Iorga. Persoanele interesate sa participe trebuie sa completeze una din optiunile prezentului formular pentru a se putea pregati logistica accesului in cladire. Orice persoana care intentioneaza sa se inscrie la cuvant va avea acces daca a completat formularul, a transmis o depozitie scrisa in formatul si termenul stabilit, in conformitate cu procedurile audierii publice prezentate pe scurt in Chemarea la actiune si in extenso pe site-ul www.audieripublice.ro.

Vă rugăm sa completaţi acest formular si sa il comunicaţi prin e-mail la consultare@advocacy.ro sau consultare@audieripublice.ro,  impreuna cu recomandarile dumneavoastra pana la data 23 mai. a.c ora 18:00. Pentru informatii suplimentare, asistenta tehnica legata de bibliografie si procedura va rugam sa consultati site-urile www.audieripublice.ro sau www.cdep.ro si/sau sa contactati Academia de Advocacy. Persoana de contact este Simona Fit, mobil: 0744 781 792, tel: 0256 40 38 40.

CALL FOR ACTION

We are offered the opportunity to express our opinions in a structured and organized manner, opinions on a topic that has been on our minds since 1990 and has remained unsettled ever since. The 1990 moment represents the turning point when we, the Romanians have decided to change the communist regime with a democratic one.

Lustration in Romania: principle or instrument?

The initiators invite you to tackle this issue that re-appeared on the international agenda, including on that of the Romanian decision-makers. Thus, we will try to find possible answers to a set of questions that will definitely improve the general framework that regulates this subject. We aim at providing you with an accessible and rigorous framework through the procedure of public hearings so as not to further complicate your agenda and still be able to express your opinion.

Through this procedure we invite you to express you opinion in writing (in no more than two pages, A4 format) on the attached motivation. Please send your statements to one of the following e-mail addresses: consultare@advocacy.ro or consultare@audieripublice.ro together with the application form filled in with one of your options: written statement, written statement accompanied by an oral presentation on May 25, 2006, in the Nicolae Iorga Room (the Parliament Palace), entrance Calea 13 Septembrie nr.1, entrance A1 - Senat, or you simply wish to observe the public hearing.

We inform you that a commission of experts will analyze all the submitted and presented depositions, will draft a synthesis report during the following 10 working days from the public hearing and will publicly present – through a press conference - the results of the collected opinions as well as the conclusions and recommendations for the decision makers. If, upon your registration, you also give your contact details, you will receive the report by postal mail to the mentioned address.

We would like to emphasize the fact that the rules of the public hearing procedures request that the persons and/or organizations interested in delivering an oral presentation should first submit a written version of the statement until May 23 18:00 hrs. The oral presentation will be delivered in a 3 minutes statement and will be designed as to emphasize the main ideas submitted in writing. No other requests of public presentations will be accepted unless submitted the written deposition until the above mentioned deadline.

For those of you interested in this public hearing, the organizers collected a list of references, the law proposal submitted and approved by the Senate, the report of the European Commission condemning the communist regime and a few examples of laws adopted in other ex-communist countries available on www.audieripublice.ro and www.cdep.ro. Furthermore, you can also find on these websites the public hearing procedure we will use on this occasion.

This event was made possible with the support of the Chamber of Deputies through the efforts of its President, Mr. Bogdan Olteanu, those of the Deputies Mrs. Mona Munsca, Mr. Viorel Oancea, and Mr. Eugen Nicolaescu, and that of the Senator Adrian Cioroianu.

Hoping you will be able to join us,

Yours faithfully,

The initiators:

Timisoara Society                                           Florian Mihalcea - President

Pro Democracy Association                           Cristian Pirvulescu - President

Professional Journalists’ Society                    Robert Turcescu - President

Advocacy Academy                                       Radu Nicosevici - President  

Lustration in Romania: principle or instrument?

-          The initiators’ motivation -

"Romania is an advantaged country, full of energy and emotiveness. Something is always happening here. Very few countries still have these features. “– a fragment from the Russian dissident’s message, Vladimir Bukovschi, present at the Anticommunist Resistance Reunion – Brasov, 12 may 2006

Is lustration necessary to Romanians? Does the presence of the former Security activists and officers and of that of their collaborators still delay the progress of Romania? Are they a real threat to the Romanian democracy? To whom should we aim an eventual law of lustration at? For what period of time? In what way?

This type of questions continues to occupy an important place on the Romanian public agenda. We desire a purifying action, we want that those who played a part in the destruction of the Romanian society before 1989 to stay away from the power for a while, but we don not know whether we will really succeed and/or whether our strategy is coherent enough.

What do Europeans say? They, too, wish for a lustration effect in the former-communist countries. But not at any cost, not as a revenge or as payback. The position expressed by the European Council agrees with the existence of a lustration law provided its effects will be aimed at those who are a real threat to democracy. Furthermore, it suggested limited period of time, arguing that a period of 5 years would be enough for the annihilation of the destructive forces, which are still alive.

"We firmly demand you to condemn the communist regime from Romania as illegitimate and criminal” This is the beginning of the Appeal addressed to president Traian Basescu, after 16 years from the Proclamation of Timisoara, by more than 30 important non-governmental organizations. The document is signed by more than 300 personalities whose belief is that the real moral reform of Romania can not begin without the recognition and condemnation of the horrors of the past. The appeal was read at the Group for Social Dialogue (GDS), in the presence of several anti-communist activists, by Master Victor Rebengiuc. The subscribers claim that an official conviction of the murders of communism "must be accomplished at once", suggesting to president Basescu that the public statement should be made on April 22^nd, when "we celebrate the beginning of the anti-communist manifestation from the University Square, the longest anti-communist meeting in history” (52 days and nights non-stop).

The initiator of the Appeal is Sorin Iliesiu, vice-president of The Civic Alliance, member of Timisoara Society. Among the organizations that signed the petition are GDS, Pro Democracy Association, APADOR-CH, The League for the Protection of Human Rights, The Romanian Academic Society, The Open Society Foundation, The Association of the Former Political Inmates from Romania, The Memorial of the Victims of Communism and Resistance, The Civic Alliance, The National Block of the Revolutionaries, The Civic Academy Foundation, "Timisoara 89" Foundation. Amidst the list of 300 individual signatures are important names as: Constantin Ticu Dumirescu, Stelian Tanase, Vladimir Tismaneanu, Andrei Plesu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu; Stejarel Olaru, Vitalie Ciobanu, Adrian Cioroianu; Mircea Cartarescu, Mircea Diaconu, Ioan Grosan, Radu F. Alexandru, Ion Caramitru, Stefana Bianu, Ana Blandiana, Maria Bratianu, Doina Cornea, Nicolae Corneanu, Sorin Dumitrescu, Dinu Zamfirescu, Serban Radulescu Zoner, Marius Oprea, Ion Mihai Pacepa. The list of signatures is available at http://gds.ong.ro/apel.doc and will be updated according to the evolution of the adhesions.

The Appeal emphasizes that the demand for the conviction of communism has been expressed by the civil society since 1990 and is in accordance with the 1481 Resolution adopted on January 25th by the Council of Europe Parliament towards the necessity of condemning the murders committed by the communist totalitarian regimes. "This crimes must be condemn not only to answer a recommendation of the Council of Europe, but to answer to the will of the Romanian people, which had marked its presence since the early hours of the revolution", specifies the document. In their support, the subscribers - either NGO representatives or individual signatories, most of them important figures of the Romanian intellectuals, are pointing out that, starting with 1990, the conviction of communism by the civil society has been materialized in a huge volume of testimonies and documents.

In the AFDPR president’s opinion, Constantin Ticu Dumitrescu, the appeal must refer precisely to "the recognition, undertaking of the responsibility and conviction of the communist genocide”. Furthermore, the statement argues that the message should then be presented by the chief of the state in front of the Parliament, moment that would have to be followed by the one in which the elected representatives would personally express their pro or countr opinions on the subject. "Let us see who will be against”, added the leader of AFCPR. The former chief of the state, Emil Constantinescu, assesses that "Romania needs moral guiding marks like it needs air”, pointing out that other ex-communist countries, like Slovakia and Poland, continue to promote specific lustration measures. - an article by Ovidiu Banches-Ziua-Saturday, March 11,2006

All the previous attempts at adjusting lustration have highlighted technical issues, methods, approaches which did not convinced us of the viability of our application, they do not give us the confidence that we have already fond the solution and ended the problem. The debates, controversies and the dialogue on this subject are still present because we are not clarified, we do not have a general overview on the different aspects which it implies, including:

a.      How can we define what "public moral" means?

b.      What is lustration? How it is perceived? Is it a principle or an instrument?

c.      What criteria can we define and apply to prove that a person is a real threat to democracy?

d.      What would be the framework for applying a lustration law? To what age categories should a lustration law apply? On to what level of administration should it have effect? The small village? A community of 200 houses?

e.      Is protecting Romanian democracy, through a lustration law, enough a strong argument in favor of limiting the right to vote? What about the right to express one’s opinion?

f.        Can the Romanian institutions apply this law? Are they ready? Which of these institutions is the most qualified to apply this law? CNSAS? The Permanent Electoral Authority? The Prefect’s Office (the Government’s representative at county level)? The Ministry of Justice? Other institutions? Is it necessary to create an instruction to coordinate the others?

These are just a few questions we invite you to bring you contributions, knowing that they will influence the political decision making process so as to satisfy our expectations.

We attach that the lustration law project which has already passed through the Senate, the bibliography that we managed to gather and which is also available at www.audieripublice.ro, together with instructions for the participation to the event.

Trusting the participative democracy,

We are waiting for your opinion,

The initiators:

Timisoara Society

Pro Democracy Association

Professional Journalists’ Society

AdvocacyAcademy

Whit the help of the Chamber Deputies from the Romanian Parliament – Mr Bogdan Olteanu – President, Mrs. Mona Musca – Deputy, Mr Viorel Oancea – Deputy, Mr– Eugen Nicolaescu – Deputy, Adrian Cioroianu - Senator

Timisoara May 15, 2006

             EFFORT, PENTRU DESTINUL NOSTRU ISTORIC

In tabla de valori a omenirii, noi romanii suntem un neam aparte. Daca il numim numai pe Brincusi si ar fi de ajuns, ca sa pasim semeti prin  poarta Europei Unite! Si pentru ca elitele occidentului sa ne primeasca cu respect, trebuie sa demonstram ca marea noastra majoritate nu ne-am subordonat ideilor si mentalitatilor comuniste. De acea o Lege a Lustratiei este imperious necesara. Proiectul de lege din Senatul nostru, are drept reper o lege ceha - sa nu uita insa ca lustratia ceha a stirnit controverese atit pe plan intern (ajungindu-se pina la interventia Curtii Consttitutionale) cit si proteste internationale din partea Consiliului Europei ,Organizatiei Internationale a Muncii, a Comitetului Helsinki si mai de curind presiuni directe din partea UE. In Cehia cei care au apelat la justitie pentru a contesta efectele legii au obtinut cistig de cauza. Mai mult, chiar in ultimii ani au inceput sa apara decizii CEDO care dau drepturi celor afectati de legea lustratiei.Toate acestea sunt argumente foarte serioase care trebuiesc bine cintarite, pentru ca proiectul sa fie viabil si pentru a evita urmari de genul celor amintite. Si, deoasrece consider ca destinul nostru istoric depinde de efortul fiecaruia dintre noi, asa cum in ‘89 mi-am adus jertfa de cintece intrezise la Blconul Operei din Timisoara , sustin acum dinamica istorica a Societatii Timisoara.

a)       cum definim, ce inseamna "morala publica"?

in legile romanesti se folosesc foarte multi termeni care nu sunt definiti, lucru care ofera un cadru foarte larg de interpretare celor care aplica legea, ceea ce duce la aplicare neuniforma si scade increderea oamenilor in aplicarea ei. Cred insa ca e o notiune care trebuie definita, daca e folosita in lege.

b)       ce este lustratia? Cum este ea perceputa? E un principiu sau un instrument?

Eu inteleg lustratia ca fiind limitarea temporara a accesului la unele functii si demnitati publice a anumitor categorii de persoane. Nu cred ca este un principiu si nici un instrument. Cred ca este o masura democratica care trebuie reglementata prin lege. Legea e instrumentul prin care aceasta masura capata valoare de principiu.

c)       ce criterii putem defini si putem sa le aplicam pentru a demonstra ca o persoana este un pericol real pentru democratie?

Cred ca trebuie luat in considerare gradul de implicare al fiecarui individ in sistemul fostului regim, functia detinuta, si rolul sau concret, precum si efectele faptelor sale si cred ca fiecare om are dreptul la un proces corect, pentru a putea dovedi ca nu se face vinovat de faptele imputate.

d)Care ar fi cadrul de aplicare al legii lustratiei ? De la ce nivel de varsta este necesar sa isi produca efectul o posibila lege a lustratiei? Pana la ce nivel administrativ ar trebui sa isi produca efectul? Pana la comuna? Pana la o comunitate de 200 de case?

Normal, legea trebuie sa se rasfranga asupra celor care sunt cu adevarat un pericol pentru democratia Romaniei. Cu cat o persoana este mai tanara, cu atat scade posibilitatea ca ea sa fii fost cu adevarat implicata in parghiile fostului regim si sa fi avut putere de decizie. Nu cred ca legea trebuie sa contina o limita de varsta, fiecare situatie trebuie analizata de la caz la caz. Referitor la cat de departe trebuie sa fie aplicata legea, cum am aratat mai sus, nu cred ca o masura extrem de drastica e cu adevarat viabila. Orice lege din Romania poate fi atacata la CEDO si precedentele indica ca multi reclamanti din alte natiuni est europene au avut castig de cauza.

e)Apararea democratiei in Romania, printr-o lege a lustratiei, este un motiv suficient pentru a ingradi dreptul de a alege? Dar dreptul de a-si exprima opinia?

Sincer, dreptului de a vota si de a-si exprima opinia poate fi ingradit unui individ doar pentru ca a ocupat anumite functii publice in regimul communist? Mi se pare o masura prea drastica, in contradictie cu insasi democratia la care aspira tara noastra. Cred insa ca fiecare trebuie sa raspunda pentru faptele sale, si daca ocuparea acelei functii publice a insemnat savarsirea unor infractiuni, individul trebuie sa raspunda pentru faptele lui. Ca o masura complementara a unei sanctiuni, un inculpat poate fi impiedicat sa voteze. Cred insa ca ingradirea acestor drepturi unui om, fara o sentinta judecatoreasca de condamnare, este o masura comunista, caracteristita unui regim totalitar.

f)  Pot actualele institutii din Romania sa aplice aceasta lege? Sunt ele pregatite? Care dintre institutiile prezente este cea mai in masura sa puna in practica legea lustratiei? CNSAS? Autoritatea electorala permanenta? Institutia Prefecturii (ca reprezentant al Guvernului in teritoriu)? Ministerul Justitiei? Alte institutii? Este necesara crearea unei institutii coordonatoare?

In primul rand, cred ca un organ central ar trebui sa aplice reglementarile legii lustariei. Se evita astfel o aplicare neunitara si pe cat posibil suspiciunile de subiectivism, inevitabile unei instititii locale, gen prefectura. Ministerul Justitiei are resursele necesare si oamani calificati pentru aplicarea acestei legi? Poate! Oricum, crearea unei comisii temporare, alcatuita din persoane delegate, nu este cea mai buna solutie, sa faca aceasta comisie/institutie sa functioneze cum trebuie.

Lia Lungu,

Muzicia/ Jurnalist New-York, 24 Mai,2006

www.lialugu.com

www.artscollaborative.com/solstice

1. Dr. Tom Gallagher - professor of Ethnic Peace and Conflict. Departament of Peace studies. Richmond Road Bradford West Yorkshire BD7 1DP UK.

tel +44(0)1274234190, fax +44 (0)1274 235240

email: t.g.gallagher@bradford.ac.uk

2. Aleksandar Resanovic, directorul executiv al Center for Peace and Democracy Development din Belgrad.

E-mailul: council@caa.org.yu

(tipul a fost la Bucuresti la o dezbatere pe tema lustratiei si a prezentat un studiu comparativ al lustratiei in Europa de Est)

3. Dr. Magarditsch Hatschikjan – lector la Institute of East European History of the University din Koln si director al unui proiect al Center for Democracy and Reconciliation in Southeast Europe din Tessaloniki  E-mail: hatschikjan@uni-koeln.de

4. Corinna Noack-Aetopulos – Project Coordinator, Center for Democracy and Reconciliation in Southeast Europe, Thessaloniki

E-mail: corinna@cdsee.org

5. Stephane Coutois (care ar fi cel mai grozav, tinand cont mai ales de ultima sa carte "Ziua se ridica"), ramanand sa-i gasim coordonatele, ceea ce nu e greu.

6.  Dinu Zamfirescu

7.  Armand Gosu (istoric roman de la Institutul de istorie recenta - neimpicat in nici una din comisii, specialist in istoria sovietica) - am coordonatele lui.

8. Romulus Rusan - Memorialu Sighed.

9. Traian Ungureanu

Sunt propunerile mele. ar mai putea fi si altele, in orice caz, persoane care nu sunt in cele doua comisii.

trebuie discutat

Florian Mihalcea